Dati teatru copiilor!

O sa citez un articol din 24 FUN al lui Voicu Radescu pe care l-am considerat pertinent si aproape de gandurile mele.

“O trupa de copii si adolescenti (intre 4 si 18 ani) au jucat la Rapsodia (Str. Lipscani) Visul unei nopti de vara de Shakespeare. Dupa mai bine de 5 luni de munca, a fost rezultatul, prezentat public, al cursurilor de teatru bazate pe metoda dezvoltata de artista Sylvia Rotter, in cadrul asociatiei culturale Teatrul vienez pentru copii – copiii joaca teatru. Proiectul este realizat in colaborare cu trupa Passe-Partout Dan Puric. Un program educativ pentru dezvoltare intelectuala si emotionala, castigarea increderii in sine, flexibilitate, adaptabilitate, spirit de echipa, folosirea energiei intr-un mod creativ – la care participa in prezent 50 de copii si adolescenti.

Exercitiile pentru dictie, atentie, coordonarea miscarilor/ritm, antrenarea memoriei, improvizatiile de grup sunt folosite pentru a-i invata pe copii cum sa comunice cu un interlocutor sau cu o intreaga audienta. Gandirea creativa si apropierea de formele de expresie artistica influenteaza benefic evolutia mentala, fizica si sociala a copiilor, fapt demonstrat deja stiintific in Austria cu ajutorul beneficiarilor metodei Rotter. Texte importante din marea literatura dramatica (usor scurtate) sunt apropiate copiilor in original. Pentru ca multe dintre ele “reflecta situatii cu care tinerii de astazi se confrunta si cu care se pot identifica”, explica Sylvia Rotter, care lucreaza de peste 12 ani cu copiii din Viena in cadrul das Wiener Kinderthater. La Bucuresti urmeaza o serie de alte cinci spectacole pana pe data de 14 noiembrie. Nu mai duceti copiii la mall.

DATI TEATRU COPIILOR!”

No comment…

Advertisements

Vreau s-aprind o stea cu inima mea…Ce daca?

Eu nu cred ca Dinica ar fi vrut un spectacol penibil cu ocazia trecerii sale in nefiinta. Nu cred ca ar fi vrut ca abia azi sa asculte unii si altii piese ca “Vagabondul vietii mele” sau “Casuta noastra”. Sau sa exclame exaltati “Cum frate? Asta canta?”. Sunt sigur ca povestile despre carciumi si bodegi vor fii la mare cautare zilele astea si sunt sigur ca el nu ar fi vrut asta. Daca maine s-ar edita o carte despre viata lui, ar avea un capitol lung cat 3 sferturi din volum despre cat bea Dinica. Sau poate un documentar.

Daca noi ca natie am avea vreun talent recunoscut, ar fi acela de a balaci  orice valoare in noroi. Tone de maculatura, minute multe de emisie despre nimic. Nimic din legenda imensului Dinica. Doar barfe. Mii de kilometri de pelicula vorbesc. Scena nationalului, a teatrului de comedie, a teatrului Bulandra au fost martore. Noi ar trebui sa tacem.

Pentru mine a apus un vis. Visul de a lucra cu actorul Gheorghe Dinica. Sunt gelos si invidios pe cei care au reusit si cred ca am trait mai putin pentru ca nu am avut ocazia asta. Dar voi ramane cu lectiile de prezenta, de actorie din fiecare gest al frumosului Dinica.

Iar despre tara care-l plange…si Eminescu era doar un sifilitic, nu?

Cristian Bajora – regizor

Si cand nu mai ramane nimic de oferit?

Ma opresc cateodata din mers. Ca trecatorii din Paparazzi lui Visniec si privesc la cersetorul asta care-mi ofera un muc. Ce bine e cateodata sa poti sa oferi macar atat.

Eu am mucul meu. Mucul meu e scena, lumina reflectoarelor, minciuna asta frumoasa pe care mi-a dat-o si mie candva cineva. E un muc mic. Dar stiu ca pe asta nu ma opreste nimeni sa-l ofer. Nici o recesiune, nici un razboi.  Si il ofer celor care doresc sa-l primeasca. Sa fumam o posta fumul asta final. Sa incercam macar o data.

Cateodata ma intristez. Ma intristez cand oameni care puteau sa duca mucul mai departe il arunca. Dau cu piciorul si il strivesc. Ca doar e doar un muc, nu?

E un muc, dar cand nu mai ai nimic de oferit, e bine sa-l tii in buzunar, nu stii unde te poate duce…

Cristian Bajora – regizor