Nimic important

Here I am, once again!
Vad ca nu a mai scris nimeni de cam mult timp, asa ca m-am gandit sa ma sacrific eu…
Au inceput alte grupe. La prima ora, Cristi i-a rugat pe noii viitori actori (daca nu pentru toata viata, macar pentru trei luni) sa scrie ce au simtit in ziua respectiva. Rezutatul? Un spectru cam larg de sentimente, pozitive, negative; epitete, metafore, comparatii; liste, caiete de logica, prima zi de liceu…
La mine e mai simplu… Imi sunt de ajuns doua cuvinte ca sa exprim cum m-am simtit atunci: ca acasa. Doar ca in alta casa. Si cu alta familie. Dar acasa. Incepuse sa-mi fie dor de acest sentiment. Sa pot sa fiu cine vreau eu, sa am incredere in mine. Sa strig cat pot de tare “Arhiepiscopul Constantinopolului vrea sa se dezarhiepiscopoconstantinopolizeze” si tot sa fie prea incet. Sa fiu libera sa fac orice fara sa-mi fie teama ca voi fii judecata. Sa fiu eu.
Sper ca noii “cursanti” vor simti si ei asa, candva. Bun venit acasa!

Recitind ce am scris, imi amintesc de ce i-a spus Cristi unei fete: “Asta e o secta!”.

Ioana Negrila – cursant

Despre voi.

Pana acum cateva saptamani credeam ca cel mai frumos lucru e sa poti fii tu si cel mai urat e sa nu fii tu. Apoi mi-am dat seama ca cel mai frumos lucru e sa poti avea amintiri si cel mai urat e sa nu poti avea amintiri. De ce e cel mai frumos lucru? Pentru sti ca ai avut ceva, ca ai petrecut niste momente frumoase, ca ai avut diferite emotii. De ce e cel mai urat? Pentru ca nu mai poti sa le traiesti iarasi.

Tot acum cateva saptamani s-a incheiat un capitol din viata mea care sper sa continue: TEEN MEDIA. Intr-o duminica am ramas doar eu, Cristi, Adina si Presler, iar Cristi i-a pus Adinei o intrebare, apoi mie si apoi lui Presler: ce crezi despre Presler/ Diana? Bineinteles ca raspunsurile au fost extreme de rigide. Nici acum nu stiu exact ce parere am despre ei, dar stiu ca sunt niste prieteni grozavi.

Prima pe care am intalnit-o a fost Adina. Tin minte ca ea iesea, iar eu atunci intram la inscrieri. Din acel moment pana acum nu am putut sa nu observ sarmul ei prin felul cum zambeste, cum vorbeste si mi s-a parut ciudat sa aflu ca face karate(sper ca nu am gresit). Adina mi se pare o persoana realista, incapatanat, o persoana care stie ce vrea si nu in ultimul rand o persoan extreme de prietenoasa si de creativa cu care poti avea un ,,chef legendar”.

Din prima clipa in care am intalnit-o pe Andreea am vazut veselia ei. Cand a intrat pe usa avea un zambat urias iar in ochii ei se vedea bucuria aceea pe care o are un copil cand primeste prima acadea. Cu putin timp dupa aceea am facut cunostinta cu rasul inconfundabil, cu limbajul specific greu de descifrat si cu Bubu. Pe parcurs am descoperit ca poate sa faca si ceea ce zice ca nu poate, ca este o persoana cu o inima uriasa si este extreme de darnica.

Cand imi aduc aminte de Sigrid vad mai intai ochii verzui si zambetul, iar apoi usor, usor incepe sa se contureze si restul. Mereu am crezut ca este o persoana misterioasa, independenta, care are multe sentimente, o persoana cu mult umor, cu o privire patrunzatoare si cu multe inele.

Ioana mica ma face sa imi fie dor de linistea ei, de ochelarii roz, de rabdarea ei, de timiditatea ei si de stranutul ei. Stiu ca desi este extreme de linistita, ea are multa energie si multa dragoste de oferit.

La Ioana mare este o persoana independenta, o persoana care se enerveaza repede, dar stie sa se controleze, o fire prietenoasa, care sties a isi traiasca viata, stie ce vrea atunci cand e nevoie si o persoana care stie cum sa te faca sa nu o uiti.

Maria: o fata cu un machiaj perfect, cu o dragoste nebuneasca fata de Octavian, cu un catel dragalas si cu mult stil punct.

Presler este o persoana care intarzie. O persoana care intarzie mult si spune ca ajunge curand. Face glume care sunt bune sau nu, care sunt spuse intr-un moment bun sau nu. Stiu ca ii place sa fie in centrul atentiei dar nu e vina lui…e o boala a zodiei. Oricum, este o persoana OK care te poate face sa zambesti oricand.

Iar Cristi…Cristi e Cristi. E unic si atat.

Mi-e dor de voi toti si mi-e dor de sambetele si duminicile petrecute cu voi, mi-e dor de scarile si de holul ce duc la C3, mi-e dor de numeroasele momente petrecute impreuna, de crizele de ras, de momentele ne nervi ce se transformau mai tarziu tot in rasete, de stransul scaunelor, de Bubu, de John, de Octavian, de migdale, de bradul dansator, de iesitul afara, mi-e dor de tot.

P.S.: Stiu ceva sigur. Stiu ca va urma…

Diana Geru – cursant

Teen Media se muta La Scena

Incepand din week-end-ul urmator mutam cartierul general La Scena pe Calea Calarasi 55 la intersectie cu Mantuleasa (zona Unirii). Sau cum le place unora pe aici sa spuna la Mantuleasa nr. 0 …

Spatiul nu este la intamplare ales, La Scena fiind o locatie, deja cu traditie, a artistilor, un  mediu in care fie ca e vorba de teatru independent, expozitie de fotografie sau concerte, orice “creator” isi gaseste locul. La parterul cladirii se afla clubul – punctul de intalnire al celor care frecventeaza locatia, in pod Teatrul Arca – un spatiu neconventional in care se intampla spectacolele stagiunii si concerte iar la demisol studio-ul Teen Media.

“Nu sunt multe locurile in Bucuresti unde sa capeti un soi de fervoare, o febra, un litost, imposibile de infrânt decât daca intri si te lasi furat de acel aer care – cu o perversa delicatete – iti confera senzatia stranie ca interiorul iti apartine, ca e al tau si ca nimeni si nimic nu ti-l poate lua.” – www.lascena.ro

Deci Sambata de la ora 10 ne intalnim pe Calea Calarasi cu Grupa 3 Copii. La ora 13 pornim Grupa 5 de adulti – grupa Victoriei. De la 16 Mihai si Grupa 4 iar de la 19 dam start primei grupe de pregatire pentru examenul de admitere UNATC.

Va asteptam cu nerabdare in noua noastra casa!

Amintiri…

Ultimele patru luni au fost superbe, fantastice! In fiecare zi asteptam cu nerabdare weekendul pentru a veni la teatru si a ma intalni cu voi. Mi-am facut prieteni, am ras, am plans, ne-am imbratisat, am facut poze si, nu in ultimul rand, am fost actori.
De la fiecare dintre voi am ramas cu ceva… Imi amintesc de Andreea cu rasul ei inconfundabil si de eforturile noastre de a intelege ce spune. Imi amintesc de Adina cu sarmanul John, cu lovitura de karate de 3 puncte si cu ciocolata alba cu cocos (din care tot nu mi-ai adus sa gust!). De Ioana si de culoarea diferita a parului ei de la o intalnire la alta. De Sigrid si poezia ei superba cu ploaia, din care imi amintesc doar versul “Lasa-ma, doar atunci cand ploua, sa spun ca sunt cea mai frumoasa femeie” – Sigrid, tu poti sa spui asta si cand nu ploua! De Maria cu machiajul mereu impecabil, cu dorinta ei de a purta trei halate diferie la spectacol si cu obsesia ei pentru Octavian P.             Cand imi amintesc de Diana incep sa fredonez “Here’s a lama, there’s a lama, and another little lama…” (imi pare foarte rau ca nu ai putut sa vii la spectacol, nimeni nu te poate inlocui). Iar despre fantasticul Alex, actor, cantaret, si multe altele, nu am cuvinte – imi amintesc insa ca nu intelegeam de ce toata lumea ii spune Presler… apoi am aflat ca asa il cheama.
Cristi, iti multumesc pentru tot! Pentru ca ai fost alaturi de noi, pentru ca ai crezut in noi si pentru ca ai facut imposibilul posibil pentru noi.
O parte din mine a ramas in sala C3, etajul 1, Universitatea Media. Pentru totdeauna…
PS: deja imi e dor de voi!

Ioana Negrila – cursant

Magie, transpiratie si aplauze!

Duminica. 31 Ianuarie. Costume, recuzita, reflectoare, ingerasul, scaune. O canapea. 100 de oameni.

Au venit sa va vada pe voi. Sa guste din sufletul vostru asezat acolo, pe scandurile de La Scena. 2 ore. Pe nerespirate. Flori si aplauze. Si energia voastra fantastica.

Am dansat, pe fiecare piesa, v-am asteptat in scena cu respiratia taiata. Ati intrecut orice prejudecata si orice limita. Ati fost minunati.

Iti multumesc Victoria pentru ca ai rezistat si ai realizat ceva extraordinar. Iti multumesc Raluca pentru rabdare. Iti multumesc Edi pentru ca ochelarii tai au ramas in scena ca si cand nu terminasesi ce aveai de spus acolo. Iti multumesc Mariuca pentru vioiciunea ta. Iti multumesc Adriana pentru nebunia asta interesanta. Iti multumesc Irina pentru ca ai fost cea mai frumoasa femeie trista. Iti multumesc Roxana – ai fost minunata.

Iti multumesc Alex – ai putut. Iti multumesc Maria si iarta-ma. Iti multumesc Adina, esti o forta! Iti multumesc Ioana pentru ca mi-ai pus mintea la contributie. Iti multumesc Ioana pentru sensibilitatea ta si frumusetea ta interioara. Iti multumesc  Andreea pentru fiecare zi in care m-am simtit mai bine pentru ca ai fost tu acolo. Iti multumesc Sigrid pentru personajul tau superb. Iti multumesc Diana – ai fost cu noi acolo fiecare secunda. Iti multumesc Alexandra ca ne-ai sarit in ajutor.

Eu am ramas cu zambetele voastre in inima. Am ramas cu amintirea fiecarei zi de repetitii. Cu o sala plina si inca o poza de pus pe perete. Si cu multumirea ca am reusit.

Am iesit de acolo si parca ceva se intamplase cu iarna. Voi ati alungat iarna pentru o zi.

Felicitari! Pentru tot!

Cristian Bajora- regizor