Zburatorii

Uneori zburatorii raman fara aripi si nu mai stiu sa zboare si astfel se sperie si cad, si raman asa pe jos. Pe jos…pe iarba, prin parc, pe asfalt incins, pe mocheta gri, pe linoleum, pe parchet sau pe orice alta suprafata de sustinere.

Zburatorii fara experienta nu stiu ca aripile cresc din ganduri si uite asa uita ca un simplu gand i-ar face iar aviatici, asa patesc si zburatorii obositi dar doar pentru ca uita de regula de aur: „gandul face aripa!”

Daca ii cauti pe zburatori, rari ii vei prinde in grupuri, pentru ca atunci ei nu pot da din aripi…si ce sens ar mai avea…n-ar fi decat niste struti….cum sa ai aripi si sa nu poti zbura, cat de ironica sa fie soarta. Heh…dar asta nu e treaba lor. Ei nu se strang in grupuri! Desi uneori recunosc ca am avut impresia ca i-am vazut cate doi…doi aici…doi mai incolo.

Intr-o zi insa am vazut multi la un loc, multi si frumosi. Erau parca adunati la sfatuire. Se jucau intr-un beci frumos mirositor, cu lumina linistita si cu multa tensiune.

M-am intrebat ce cautau acolo?Mi-am coborat chipul langa asfalt si am ascultat la geamul mic,deschis, cu zabrele si plasa…kokomimi..kokomimi….m-am intrigat si mai tare si m-am gandit ce e asta? Asa vorbesc zburatorii? Koko-mimi? Pe cine cheama koko-mimi? Apoi am auzit urlete si m-am crispat..Iesi!Nu vreau!Iesi!Nu vreau….De ce sa iasa….si de ce nu vrea?! De ce striga….trec 10 minute….trec 15….Iesi Nu vreau….Iessiiiiii Nu vreau…..si dupa ceva timp…un scancet..si o rasuflare…..s-a terminat…oare el a iesit? Oare ea chiar  nu vroia? Ah!a inceput sa ploua…si am fugit…aud pe fundal din nou….Iesi Nu vreau Iesi Nu vreau..sunt alte voci…cu alte povesti si motoare!

Acum trec din ce in ce mai des pe langa gemuletul cu zabrele si nu mai aud nici koko-mimi si nici Iesi-Nu vreau!…ii aud insa zumzaind….agitandu-se….hohote de ras..suspine, urlete de lup.Uneori imi par oameni simpli, ca si mine, alteori ii mai vad prin crapaturi si imi dau seama ca unii poate lucesc mai frumos ca altii, dar ca se iau de mana si atunci in tumultoarea aceea…nu vad decat aripi…iar ei stiu sa zboare in grup si sa-si creasca aripile printre aripile celorlalti.  Uite asa as putea si eu sa zbor pentru ca acum stiu regula de aur: „Gandul face aripa!”

Ruxandra Sandru

2 Comments

  1. gasesc pur si simplu minunata povestioara ta, si modul gingas de a surprinde si transpune in cuvinte felul tau de a fi, si poate si al meu:)

  2. Cum dai tu o forma poetica gandurilor noastre..a celor care au aripi din nastere dar pe parcursul calatoriei le-au fost frante sau slabite sau pur si simplu ascunse din dorinta de a urma turma, de a simti ca apartinem unui grup..:)Pot sa dau like de mii de ori dar esenta a ceea ce vreau sa spun este scrisa chiar de tine si sincer imi suna ca un laitmotiv in minte de ceva timp:”Gandul face aripa” si as mai putea adauga un curajos “Sky is the limit”!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s