Deschidem mini-stagiunea Teen Media cu spectacolul Delir in Doi

La Teatrul Arca in Decembrie este luna Teen Media. Pe data de 5 deschidem “turul de forta”cu spectacolul Delir in Doi realizat cu grupa coordonata de Cristian Bajora si Mihai Calota.

Un spectacol nebun. O distributie frumoasa si curajoasa. Spectacolul Delir in Doi incepe la ora 14:00 si dureaza ceva mai mult de o ora. Va asteptam!

Distributie: Diana Caragea, Eduard Ciobanescu, Calin Balescu Arion, Ramona Ciocan, Olga Stanciu, Alina Toader, Ioana Preotescu, Mihaela Grigore, Stefan Nistor, Mirela Oprea.

Vom reveni cu programul complet al stagiunii.

 

Advertisements

3 puncte si un bonus.

Au fost cateva motive pentru care m-am inscris la cursul de actorie.

  1. sa ma distrez
  2. sa fac alte lucruri decat cele obisnuite, sa pot sa revad lumea cu ochi mai proaspeti
  3. sa supravietuiesc in jungla de multinationala J: sa fiu in stare ca, in cadrul diverselor sedinte,  sa trec peste emotiile de a face prezentari, de a convinge oameni, sa pot sa joc ca ma intereseaza lucrurile care cateodata ma plictisesc de moarte

Ce am realizat pe pct de mai sus:

  1. ma distrez, chiar exagerat, de multe ori si cand nu ar fi cazul, probabil
  2. ex de definire a spatiului ma fac sa fiu mai atenta la faptele de zi cu zi , sa le fac mai realist intr-un fel. De asemenea, am devenit mult mai atenta la gesturile oamenilor – ptr ca vanam un personaj pe care sa il interpretez la cursuri. Si am obs ceva: ca de multe ori oamenii exprima ceva cand vb. Dar cand te uiti doar la gesturi si incerci sa le prinzi pe acelea care exprima ce spun in cuvinte, de multe ori nu poti, pentru ca exprima lucruri total diferit. Asta ca sa nu mai zic cat de interesant e sa captezi atentia prietenilor, povestind ce lucruri interesante faci tu la actorie…
  3. are efect: si cand imi tremura genunchii sub masa, deasupra mesei par ca sunt extrem de stapana pe mine, si primesc    felicitari ptr cum pot sa imi tin cumpatul in momentele cheie

Si, ca ultim bonus: mi se pare minunat lucrul la piesa. Pe langa faptul ca e f amuzant, mi se pare extraordinar sa traiesti in pielea unui personaj care nu te reprezinta, si cum nu ai fi fost niciodata in viata reala. De altfel, din vremurile copilariei, asta mi s-a parut fascinant la actori: cum traiesc ei vieti diferite cu fiecare rol.

Laura Kanabe – 31 ani

Raluca in Tara Minunilor

Intr-una din putinele zile cand am ales sa merg la serviciu cu masina, la plecare am gasit agatat in parbriz un flyer. Am vrut sa-l arunc, dar m-au atras intai fonturile deosebite cu care era tiparit. Dupa ce am terminat de citit continulul, l-am impaturit cu grija, ca pe ceva extrem de pretios, insa cu indoiala in suflet ca as fi putut da curs vreodata acelei chemari. Mi-a placut ideea de a fi actrita inca de cand eram copil, insa a fost un lucru interzis pentru mine, iar eu – un copil mult prea ascultator. De fapt am fost atrasa si – cel putin aparent – am avut inclinatii catre tot ceea ce inseamna arta, comunicare, frumos. Nici nu stiu daca sa plang sau sa rad constatand ca profesia mea actuala nu are nici cea mai mica tangenta cu acele inclinatii mult indragite…probabil ca am sa rad si am sa caut partea pozitiva, ca intotdeauna.

Ca sa trec la subiect, atunci cand am hotarat ca imi voi satisface aceasta placere si curiozitate, telul meu era sa « simt si eu gustul » fructului candva interzis si mai apoi trecut de vremea parguielii. Compenseaza – defapt – nostalgia a ceea ce ar fi putut fi si n-a fost …e un fel de realitate virtuala J. Mai mult, in viata de zi cu zi sunt o fire extrem de deschisa, poate unii ar fi de parere ca sunt exagerat de sincera, si sa joc teatru in viata reala iese din discutie ; maica-mea ma dojenea adesea spunand ca sunt ca o carte deschisa tot timpul pentru oricine si ar trebui sa par si eu mai misterioasa. N-am aprobat-o nici atunci nici acum si – de altfel – nici n-as fi reusit sa fac asa aceva. In schimb, intotdeauna mi-am imaginat ca interpretand un rol (cu alte cuvinte – mintind in mod declarat, oficial, cu un scop artistic) as face-o bine, as putea intra in pielea oricarui personaj, pentru ca mereu am fost fascinata de diversitatea firii umane si de explicatiile care stau in spatele fiecarei tipologii in parte. De asemenea, orice activitate care presupune interactiunea cu oameni noi, experiente noi, povesti noi, mirosuri si imagini noi este un « must have » in ceea ce ma priveste. Imi place sa primesc si sa daruiesc mai ales lucruri nemateriale, lucruri care nu pot fi exprimate in cuvinte, dar pot fi vazute cu ochii sufletului. Cred ca este un altfel de lacomie, un altfel de foame pe care am avut norocul sa mi-o potolesc ori de cate ori s-a ivit o ocazie.

Cand am inceput cursurile aveam deje idee despre cat de uimitor te poate face sa te simti o astfel de experienta, caci am schimbat cateva impresii cu un bun prieten de peste hotare care trecuse prin asa ceva si ramasese profund impresionat. Dar e ca si cum as zice ca cineva mi-a explicat cum se simte un gust nou, fara ca eu sa-l fi incercat.

Ce simt acum? Simt ca traiesc si o alta viata decat cea reala. Este un fel de evadare, de fuga din incordarea si stressul care ne inconjoara. Saptamana trecuta ma indreptam catre voi purtand in stomac si in creieri un car de nervi. Fusese o zi groaznica, cu frecusuri si conflicte. Eram sigura ca nu ma voi putea bucura de workshopul din ziua aceea. Insa odata ajunsa acolo, m-am simtit ca Alice trecand prin oglinda in Tara Minunilor. Mi-am mai amintit o vreme de suparare, insa la sfarsitul seminarului nu-mi mai puteam sterge zambetul de pe fata. Toata incordarea din stomac se preschimbase intr-o placuta durere a falcilor, datorata rasului exagerat, iar partea buna este ca realitatea de afara nu m-a socat, ca atunci cand ai un vis frumos si te trezesti deprimat pentru ca realizezi ca a fost doar un vis ce nu se poate materializa, ci buna dispozitie am purtat-o cu mine in viata de “dincolo” pentru mai mult timp. Am ajuns acasa si cei mici au interceptat imediat buna mea dispozitie. Desi nu am mai petrecut decat jumatate de ora cu ei inainte de culcare, acest scurt moment a fost extrem de valoros si incarcat de energie pozitiva. I-am privit adormind fericiti si multumiti si am realizat ca situatia ar fi fost cu totul alta daca as fi ajuns acasa cu 2-3 ore in urma, in starea in care eram cand plecasem de la serviciu.

In plus, iau foarte in serios rolul de actor amator, si vreau sa-mi demonstrez ca exista si cai de mijloc…si daca nu ma mai pot intoarce din drumul pe care l-am ales, macar pot sa croiesc o carare spre drumul potrivit pentru a ma mai abate din cand in cand pe acolo. Imi place sa spun ca sunt un AVATAR al lumii reale. Adica cineva care face legatura intre doua lumi aparent incompatibile. Pare hilar, dar mie imi da un sens si un raspuns pentru multe intrebari existentiale care mi-au strabatut mintea pe parcursul anilor.

Multumesc din suflet pentru toata aventura asta si pentru ca tu, Dana, o faci chiar mai picanta si mai surprinzatoare decat ma asteptam. Sa mearga totul struna !

Raluca Scarlat – 32 ani

Drumul de la youtube la televizor…

Am remarcat ca in ultima vreme, suntem incapabili sa facem diferenta intre frumos si urat.

Intram pe youtube. Zeci de mii, sute de mii, milioane de vizitatori la filmulete tragice cu oameni tristi. Cautam, facem remake-uri, punem vorbele de duh pe muzica si contribuim la o infernala masinarie de amagit si adormit. Frumosul. Oamenii.

Este aproape incredibil ca o persoana cum este Nicusor de la Braila poate aduna milioane de vizionari pentru, atentie, zeci de filmulete. Prima intrebare e simpla si logica: “Cine e in stare sa-si piarda timpul sa filmeze asa ceva”. Apoi celelalte intrebari curg de la sine. Cine se uita, De ce, Care e scopul – ce transmite acest Nicusor si altele.

La fel de trist mi se pare ca oamenii au ajuns sa rada la cele mai imposibile tampenii. Introduse subtil si ironic in spectacole de teatru, micile glume sau citate din “greii” youtube-ului fac sali intregi de spectatori cuminti si intelectuali sa tremure de ras in timp ce umorul superior si lucrat nu ii face decat cel mult sa zambeasca. (Caz concret – in FNT, la Spectacolul SUPERMARKET, actorii au incercat o gluma in timpul monologului Danei Voicu. Din boxe s-a auzit “Nu stiu, nu stiu eu d-astea”. Sala a izbucnit in ras isteric.)

Alte “personalitati” au depasit deja mica expunere a internetului si au devenit vedete tv. Am refuzat de mult sa mai folosesc televizorul ca mijloc de divertisment uzual, dar mutand printre canale in cautarea unui eveniment sportiv sau o emisiune, ma sperii sa vad actori, talentati si plini de umor, care au ajuns sa IMITE astfel de ilustri nimeni. Sub voalul fals al “ironizarii”, sunt invitati in emisiuni de larga audienta si sunt promovati, ajungand modele anapoda.

Poate ca gresim noi. Poate ca produsele artistice de divertisment pe care le oferim nu sunt destul de interesante pentru public. Poate ca s-au plictisit. Poate ca e timpul sa schimbam ceva. Dar nu stiu, indiferent ce am face, daca vom putea invinge inertia.

Am apreciat creatia si existenta omului care abia s-a stins dintre noi. Chiar pregateam la cursuri poezii ale lui. Am evitat sa postez ceva zilele astea pentru ca mi s-a parut ca as profita. Probabil am fi avut sute de vizitatori pentru un astfel de articol. Cred insa ca Adrian Paunescu inseamna mai mult decat cateva cuvinte insirate stangaci pe internet. Dar si in cazul lui, si in cazul lui Dinica si in cazul celorlalti, cautarile pe youtube, chiar si cu “ocazia” trecerii lor in nefiinta nu reusesc sa depaseasca elefantii cu sute de mii de vizualizari.

Probabil ca vor intra sute de vizitatori si pe acest post.

Ce se mai intampla pe la cursuri – update

Intre 2 evenimente importante pentru Teen Media – aniversarea de la Nottara din Septembrie si lansarea trupei in Octombrie, cursurile de actorie au continuat si ne pregatim pentru luna Decembrie cu nu mai putin  de 4 spectacole de absolvire.

Mihai pregateste impreuna cu grupa de avansati (o sa aveti ocazi sa-l reintalniti pe Nicola – vedeta noastra din Paparazzi – intr-un rol cu totul special) spectacolul “O scrisoare pierduta” de IL Caragiale. Bun de tot. Veti avea cu siguranta o surpriza. Repetitiile depasesc de multe ori cele 2h si jumatate pentru ca miza este intr-adevar una destul de mare. Sunt insa destul de motivati si rezultatul o sa rasplateasca efortul.

Cristi va propune pentru Decembrie doua titluri. Este vorba de reluarea spectacolului “Un barbat si mai multe femei” de Leonid Zorin, de data asta cu grupa de copii (12-14 ani). O sa-l vedeti pe micul Costel Ciobanu (13 ani) intr-un personaj savuros – si alte 7 fete dragalase si frumoase. Si tineti minte numele asta – Costel Ciobanu, o sa mai auziti de el.
Celalalt spectacol va fi “Delir in doi sau cati vrei” al lui Ionescu intr-o montare ciudata si intriganta cu grupa de adulti coordonata de Mihai si Cristi care va deschide mini-stagiunea Teen Media din Decembrie.

Nu cel din urma va fi spectacolul Danei Voicu, cu grupa de adulti de martea si joia dupa un text de Theo Herghelegiu. Gandindu-ne la Theo si la textele ei trebuie sa ne gandim la o super comedie – iar contributia regizorala a Danei (sa ne amintim Caseta Colombinei din Mai) vor face podul de La Scena sa vibreze de rasete la spectacolul “Feromonii sau Marian si Mariana”.

Victoria ne lasa sa asteptam pana la sfarsitul lui Ianuarie cu grupa de Avansati – si vom avea tot Caragiale – insinuant si sexy.

Vor continua si reprezentatiile spectacolului “Spectatorul Condamnat la Moarte” urmatoarea data este deja stabilita pentru 20 Noiembrie la ora 20:00 si va rugam sa faceti rezervari din timp pentru ca ne asteptam la sali pline.

Exercitiul vedeta de la cursul lui Mihai – Sa ne Indragostim – tine capul de afis al ofertei Teen Media 🙂 L-am dus si la workshop-ul de TeamBuilding pe care l-am realizat saptamana trecuta pentru J&J si este un mare succes. Incercam sa imbogatim si sa personalizam cat mai mult atelierele pentru ca voi sa va simtiti bine. So…daca aveti ceva de spus, ceva de adaugat in oferta noastra, noi tinem urechile ciulite si ochii mari!

Sa mergem mai departe!

Cum a fost la premiera SCM

Spectatorul condamnat la moarte este o intamplare artistica cu totul speciala. Intr-adevar ca actor iti testeaza limitele, te pune fata in fata cu elementele cele mai grele ale profesiei. Si ca regizor ai o misiune extrema, fiecare detaliu trebuie sa fie exact pentru reusita reprezentatiei. Este genul de spectacol in care distanta de la genial la penibil este o linie subtire pe care prin exercitiu si concentrare inveti sa nu o treci. De asemenea am observat spectatorii. Spre deosebire de alte spectacole in care ei rad, plang, cred sau nu cred ce se intampla pe scena, aplauda, aici, in cazul SCM, ei sunt testati psihologic. Actorii au in mana inca o arma, pe care trebuie sa o stapaneasca pentru ca tocmai aceasta arma sa nu-i invinga – psihologia umana. Si-au lasat cuminti hainele la garderoba, si-au baut cafeaua in pauza, au inghitit gesturile actorilor din pauza si dinainte de spectacol. Mi s-a parut fantastic modul  in care Visniec reuseste sa tina in frau cu acest text o eventuala revolta a spectatorilor. Si intr-adevar mesajul e real. Acolo in sala, se poate intampla orice, si toata lumea o sa spuna “eh…e teatru”. Intrebarea pe care mi-o pun, in calitate de creator, este…pana unde se poate merge?

Una peste alta, odata cu trecerea timpului, pentru actorii mei din Spectatorul Condamnat la Moarte, misiunea va deveni mai usor de stapanit pentru ca spectacolul va creste de la o reprezentatie la alta. Si minunat este faptul ca de fiecare data o sa descoperim ceva nou si spectacolul nostru va ramane viu.

Va multumesc celor care ati participat la prima aparitie pe scena a Trupei Teen Media si celor care au venit la Lansarea Oficiala de La Scena. Va asteptam la reprezentatiile noastre.

Iata un review dupa spectacolul de duminica.