Un altfel de comedie: „Spectatorul condamnat la moarte”

Am fost aseară la teatru, la „Spectatorul condamnat la moarte” de Matei Vişniec. Cei de pe scenă  ne-au spus  că printre noi se află un criminal şi că acesta trebuie aspru pedepsit. Criminalii suntem fiecare dintre noi. Ucidem mai mult sau mai puţin, o piesă de teatru azi, o idee maine şi un sentiment frumos  a doua zi. M-am simţit ca într-un roman kafkian, unde parodierea actului justiţei face parte din realitatea vieţii, iar sentiţa rămâne ca şi la Kafka suspendată în aer. Deşi criminalul a fost identificat şi judecat el nu este în final pedepsit, pentru că nimeni nu se simte suficient de puternic să-i dea sentinţa finală, întrucât fiecare dintre noi este la rândul lui un criminal şi a ucis la un moment dat ceva.


Spectatorul condamnat la moarte ajunge să participe el însuşi la piesa de teatru
, devenind personajul principal. El devine din simplu spectator, un criminal condamnat la moarte de către justiţia care nu iartă nimic. Totuşi, contrar credinţei kafkiane, procesul conţine probe incriminatoare, însă aceste probe pot acuza pe oricine, iar martorii nu sunt nici ei foarte credibili. Actorii acuză spectatorii că sunt mult prea tranşanţi în a dat verdictul final, însă nu apreciază efortul şi talentul  actorilor şi nu partipă la jocul de pe scenă. Rămân muţi şi indiferenţi.

Adesea mergem la teatru pentru a privi o dramă sau o comedie, pentru a asista la un schimb de replici între actori sau să judecăm la sfarşitul piesei dacă aceştia au jucat bine sau nu şi dacă piesa s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor noastre. Ne aşteptăm adesea ca actorii să rostească doar replicile învăţate cu sârguiţă cu o seară înainte, dar uităm complet de improvizaţie, de jocul natural al actorilor pe scenă şi poate cel mai important dintre toate,  de mesajul piesei, mesajul pe care autorul mut încearcă sa-l transmită dincolo de acest joc al actorilor.

Acuzaţia spectatorului este dusă la extrem, vinovaţia sa este acceptată fără rezerve de toata lumea, nu este nici o persoană în sală care îl găseşte nevinovat, iar finalul abandonează procesul în favoarea motivului carnavalului. Piesa aduce relaţia actor-spectator la o altă dimensiune, arătând că şi spectatorul se poate implica la fel de mult în piesă ca şi actorii. Iar dacă această implicare este autentică, atunci poate nici spectatorul n-ar mai fi atât de tranşant la adresa piesei de teatru. Piesa impinge această implicare spectator-actor la extremă. Dacă subiectul piesei este tocmai crima săvârşită cu bună ştiinţă de către un spectator, atunci canoanele piesei clasice de teatru se schimbă, iar rolurile se inversează: spectatorul devine actor, iar actorii sunt fie martori, fie acuzatori, fie apărători ai săi, fie sunt simpli spectatori în aşteptarea mărturiei spectatorului-criminal, care întârzie să apară până în final.

În final întelegem că de fapt criminalul poate fi oricare dintre noi, de aceea  el nu a fost identificat de-a lungul piesei. Ştim doar ca este unul dintre spectatori, deci poate fi oricine.

„Spectatorul condamnat la moarte” este într-adevăr o altfel de piesă, un mix între certitudine şi incertitudine, între comedie şi dramă, între adevăr şi percepţii.

Madalina Ciinaru – Ambition

Urmatoarea reprezentatie Spectatorul Condamnat la Moarte va avea loc Marti 28 Decembrie la ora 20:00. Faceti rezervari de acum la nr de telefon 0727.795.380 sau online pe www.lascena.ro.

Iata si articolul original

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s