Il iubesc pe Moliere

Il iubesc pe Moliere. Si el ma iubeste pe mine.

Iubirea e ceva aparte. Extrem de intim , atat de intim ca uneori din pudoare, ne rusinam sa o vedem. Sau sa o aratam. Ca si cum ne-am fi surprins inima doar in desuuri.

Sau goala in oglinda.

Cum a putut sa plece? El. Cum a putut sa ramana ? Ea.

Simplu.Din iubire. Iubirea nu implica ,indispensabil, trupuri. Soarele are trup? Nu si totusi il iubesti . Sau cum iubesti pocnetul bobocilor de floare… E o chestiune a sufletului si tocmai de aceea functioneaza de minune si fara ele. Doar de la inima la inima , la sute de km distanta sau metri sau veacuri. Iubirea nu tine de timp si spatiu, de materie sau de legile fizicii. Iubirea este o strare de gratie. Iubirea poate plange in timp rade … din toata inima. Si poate lumina. Mintile si vietile. Ca inimile sunt transformate in lumi noi. Cu alte legi.

Nimic nu e intamplator. Nici o iubire, nici un barbat , nici o femeie pe acest pamant, nici o floare, nici o furnica…

Cu un cuvant cladesti viitorul. Poate fi o scara,un drum, apa de izvor , steaua nordului cand iti lipseste busola…Poate fi totul. Chiar si iubirea.

Poate fi Moliere. Altfel nu ar mai fi fost. Fara cuvantul ei, El nu ar mai fi fost… Moliere.

Asa cum eu – sunt acum – eu , cu iubirile mele.

El a ales sa plece, redandu-i fericirea. Ea a ales sa ramana, radandu-i fericirea.

Si s-au plans mult …fericiti.

Andreea Racolta

http://andrukdream.blogspot.com