Floricelele de Duminica

Bravo copii! Ati fost la inaltime! Nu am avut nici o emotie pentru ca stiam ca o sa va descurcati foarte bine.

Sigur ca nu trebuie sa uitati ca joaca asta, e una din cele mai serioase si ca e nevoie de efortul vostru ca sa reusim. Voi v-ati jucat, despre asta e si vorba, nu? Scoala Ludica. Am vorbit despre teatru, despre actori, i-am ridiculizat si i-am caricaturizat. Dar i-am si preamarit. Voi trebuie sa fi simtit cel mai bine de acolo cum a fost. Eu sunt multumit de voi.

Mi-ati placut toti. Mi-a placut Stefi care la inceput era fricoasa si timida, dar a aratat ca poate si ajutata de “mostenirea genetica”, felicitari! Mi-a placut Cristi cu stilul lui lent si relaxat, mi-a placut Martina, de care am ras si m-am bucurat. Bravo Ioana, au fost foarte bune momentele tale, felicitari! Felicitari Georgiana, ai dat din nou dovada de inteligenta! Antonia cea frumoasa a fost o camerista delicioasa, bravo! Andreea ca de obicei fantastica, plina de energie si amuzanta! Bravo tuturor, si nu in ultimul rand, in nici un caz, Felicitari Alex – profi ca de obicei…

Va multumesc pentru diminetile de sambata si duminica si va astept din nou – cu mai multa seriozitate si dorinta!

Advertisements

Se sting reflectoarele…si iar se-aprind…

…ma strangea esarfa de gat, ma sufocam, inima-mi batea cu putere in gat …in si urechi, si in picioare …si oriunde ai fi pus degetul pe pielea mea…
…o strangere de mana , o vorba calda , o bataie pe umar, o strangere in brate…
…palme ude, maini reci, obraji fierbinti…
…sufletul se face ghem si se ascunde speriat intr-un colt de inima…dar acolo e puterea, bate foarte tare, asurzitor si atunci fuge in minte…apoi intr-o mana , in stomac, picior…mi-e frica sa nu iasa cu o respiratie , atat e de usor…
…se sting reflectoarele …si iar se aprind…Marina Istomina…
Andreea Racolta
http://andrukdream.blogspot.com/

P.S.

.. .nu pot sa cred ca s-a terminat . Este imposibil. Am lucrat 3 luni …obosita , neobosita, trista, vesela , creativa, taciturna …nu conteaza…Am fost acolo. In fiecare luni si miercuri . Marina Istomina .


Am fost eu, Andreea , cautand adanc …scormonind in sufletul meu dupa simtaminte… scotand la iveala de sub maldarele de parf un tipat, ce trebuia sa sfredeleasca peretele si sa ajunga in strada …cum mi se zicea …odata…


Cautand prin cotloanele inimii mele, rascolind din greu dupa un zambet…dupa o lacrima sau dupa o farama de iubire… rascolind dupa adevar.


Uneori doare, atunci cand te impiedici si cazi julindu-ti genunchi in propria-ti frustare … doare…dar asa in sfarsit ai vazut-o, ai inteles-o, ai strans-o la piept si ai lasat-o sa zboare …


…este extraordinar sa intri in podul inimii tale …sa rupi toate lacatele, sa tragi perdele sa deschizi ferestrele si sa lasi aerul curat sa patrunda inauntru…si lumina . Ca sa vezi tot ce n-ai vazut pana atunci …


Nu mi-am inchipuit ca teatrul e atat de greu. Si atat de frumos. Si atat de greu. Si atat de frumos… …pentru ca trebuie sa fii Tu acolo pe scena . Si sa nu fii… Ea exista. Nu poate fi uitata intr-un sertar, intr-o tipla, printre alte scenarii. Pentru ca nu mai e o replica pe hartie . E vie. Sunt vie … Acum.

I’m ADDICT.

O noua reusita!


E o plutire. Un sentiment straniu cu care ne hranim la fiecare spectacol si prin care ajungem la echilibru. Tocmai asta e ciudat, asa cum aminteste si Coelho in “Unsprezece Minute”, felul in care putem “controla lipsa de control”. Ma bucura sa va vad pe scena, ma bucur sa va vad cum va innobilati si creati viata in jurul vostru.

Un Barbat si Mai Multe Femei de Sambata a fost o incercare pentru voi. O incercare dificila pe care ati trecut-o cu bine. Uneori foarte bine. Felicitari Mihaela, ai reusit! Te vedeam pe scena si ma gandeam cat de mandra trebuie sa fii ca rezultatele eforturilor tale s-au vazut si ai reusit sa tii personajul strans in maini si in suflet. Bravo Nicoleta! Ai aratat stapanire, ai ajuns la cateva nuante corecte si ai fost foarte frumoasa! Anamaria, ai fost o forta! Am ras la fiecare repetitiie, am ras la spectacol, mi-a placut plansul tau naiv si fragilitatea psihologica a personajului. Bravo! Adriana, ai fost minunata. Cu delicatete, cu gingasie, cu constiinciozitate ai reusit inlocuirea, iar calatoarea a fost superba! Mi-a placut sa lucrez cu tine. Felicitari Andreea! Ai fost cu adevarat Marina Istomina, fara frica, fara rusine, fara sa te clatini, ai dus un personaj infinit de greu. Sincer a fost senzational. Monica trebuie sa te felicit ca ai putut sa ramai concentrata si ca vecina lui Garunski a fost credibila.
Iti multumesc Stefan pentru toate colaborarile nostre si te felicit pentru ca esti un adevarat profesionist. Nu iti pot reprosa nimic niciodata.

Felicitari! Va multumesc ca imi oferiti ocazia sa cred in continuare in ceea ce se intampla aici, la Teen Media!

Da, sunt hotarata!

7 Aprilie, ziua mamei mele, repetitia generala la “Vitrion, bibicule!” , prima repetitie pe scena. Am plecat de-acasa cu taxi-ul dar eu aveam impresia ca zbor, priveam Bucurestiul care se pregatea sa adoarma, dar eu eram mai treaza ca oricand, aveam in mine un foc peste care am aruncat gaz.

Asta am simtit cand am pus prima oara piciorul pe scandura. Am avut senzatia ca explodez, ca iau foc, ca ceva mai puternic decat mine ma stapaneste. Luminile, acordurile de vals si de flasneta , parfumul “altor “vremi”, prezenta aproape perceptibila a stimabilului domn Caragiale,  m-a transpus intr-o stare in care am stat continuu pana in ziua spectacolului.

Si-a venit ziua spectacolului. Trezita de dimineata, fara sa-mi beau cafeaua de frica sa “nu mor pe scena de inima” , cum imi spunea partenerul meu de scena Dorin, inima care deja ma durea de 2 zile la propriu , cred ca de nerabdare, ma apucase frica ca nu am emotii. Si atunci Cristi mi-a zis “nu le cauta tu, ca te gasesc ele pe tine”   Am dat pe gat 2 cafele una dupa alta abia la ora 13, cu 2 ore inainte de spectacol.Vanzoleala, agitatie, unii mai calmi, altii mai agitati, toti speriati, stiind ca in teatru ai o singura sansa sa dai tot. Nu poti repeta, nu poti trage duble. Si Cristi ne-a bagat pe toti in cabina actorilor. Stateam toti inghesuiti, pandind zgomotele de pe hol, entuziasmati ca sala incepe sa se umple, repetand, vorbind singuri cu fata la usa (eu cu vitrionul in mana), scotandu-mi si punand-mi la loc pantofii de teama ca o sa amortesc pe scena si o sa cad de pe scaunul pe care trebuia sa-l escaladez.

A intrat Mihai (Calota) , ne-a spus ca suntem frumosi, ne-a urat succes, vedeam totul ca prin ceata, mintea mea era o galeata mare in care gandurile nu mai aveau loc sa pluteasca pentru ca erau prea inghesuite unele langa altele, motiv pentru care nu mai percepeam niciunul.   A venit Cristi , ne-a strans in brate ca inaintea unui meci de baseball, ne-a dat din energia lui, si-am pornit, prin intuneric, pe ritmuri de vals, pe langa publicul care ne-astepta si-am intrat in culise…

De-aici incolo nu mai stiu nimic, mi se parea ca totul se petrece cu viteza luminii, totul era pe repede inainte, eu stateam ca proasta inca cu Caragiale in mana si citeam de zor si ma strambam la carte pe post de Dorin – nu stiu de ce, ca stiam textul , dar  asa am fost toata viata mea , “nebuna”.   Unii intrau, altii ieseau, unii se-aruncau pe jos fericiti si epuizati dupa ce terminau, eu ma gandeam ca nu pot face asta pentru ca nu terminasem de jucat si nici nu vroaim sa-mi stric rochia.

Si-a venit prima mea scena. In coltul din stanga ghemuiti intr-un fel de debara eu si cu Dorin ne incurajam reciproc. Cei drept mai mult el pe mine ca ma stie stresata si nebuna si pentru asta ii multumesc enorm!   Intra Dorin, trece majestuos si profesionist peste faptul ca a spart un neon cu capul si incepe nebunia…..Vorba Vetei “n-am vazut nimic, n-am auzit nimic”. Acel “CEVA” a pus stapanire pe mine si s-a manifestat prin mine. Am simtit ca sunt stapanita si ca stapanesc. Nici nu stiu daca am jucat, am fost eu, Mitza cea pasionala si nebuna de gelozie care e in stare sa-i arda ochiilui Nae si s-o omoare pe Didina. Am tipat, m-am isterizat, l-am alergat, m-am suit pe tocuri pe scaunul de care mi-era frica si nu m-a mai interesat daca cad, stiam ca m-as fi ridicat oricum si as fi luat-o de la capat. Pentru ca nimic in viata mea pana acum nu m-a facut sa am atata putere si dorinta ca placerea imensa de a juca. Si n-am cazut, pentru ca “sunt ploiesteanca”! (trebuie sa marturisesc ca de la scena asta cred eu mi se trage numele de nebuna in cercul nostru, dar eu stiam demult ca sunt).

Pana la urmatoarea mea scena am avut impresia ca au trecut maxim 10 secunde. De mica am vrut sa o joc pe Zoe pentru ca o iubesc pentru multitudinea de schimbari de stari si de expresii, pentru complexitatea manifestarilor pe care le poti avea jucand-o. Geamana din mine divizata mereu, cu stari schimbatoare abia astepta sa imbrace haina Zoii.

Am fost o Zoe disperata cand citeste scrisoarea, speriata cand el o cearta ( aproape am simtit ca plang la  propriu-imi simteam barbia miscandu-se si nu puteam s-o controlez) sireata cand il ataca pe Fanica, aparent vulnerabila cand se roaga de el, o Zoe stapana pe sine chiar daca ochii ei mimeaza vulnerabilitatea, o Zoe care nu da doi bani pe “nimicurile politice” ale lui Fanica si pentru care bunul cel mai de prêt pe lumea asta este pielea ei, o Zoe hotarata sa treaca peste tot si sa biruiasca tot, o Zoe mai dezlantuita poate decat de obicei, care simte sa bata din picior si sa-i arunce priviri pline de ura lui Fanica, gata sa-l zdrobesca ea pe el, dar Zoe din spatele mastii era o Zoe care era fericita peste poate,o  Zoe transfigurata de fericire ca v-a putut face sa radeti, careia nu i-a  pasat  ca poate arata ca dracu cand plange si se stamba.

Cand am urcat pe scena toti la final, mintea mi s-a oprit, tot ce am stiut a fost ca a fost CEA MAI FERICITA ZI din viata mea. Pentru ca am simtit tot ce-am simtit si pentru ca eu sunt cea mai fericita cand fac lumea sa rada.

Despre drumul pana la acest punct maxim, as vrea sa vorbesc acum.   Eu cred ca nimic nu e intamplator in viata si nici intalnirea dintre noi colegii, si dintre noi si  Cristi si  Mihai nu este. Aparent diferiti unii de altii, cu preocupari diferite, temperamente si mai diferite, varste diferite, cred ca ceea ce a fost NUMITORUL COMUN a fost iubirea pe care o purtam declarativ (extrovertitii) sau discret (introvertitii) copilului din noi. Pentru ca noua ne-a placut tuturor sa ne jucam. Ca si  copiii in tarana, fara sa  ne pese ca ne murdarim, tavalindu-ne pe jos, facand ca animalele, urland ca lupii-toate la propriu- reusind pana la urma sa nu ne mai pese de nimic decat de JOCUL in sine. Si din acest joc, am ajuns sa ne iubim, si sa fim legati emotional unii de altii. Am impresia ca suntem ca o retea din care daca unul are un moment de cadere toata plasa se muleaza perfect ca sa-l readuca in starea initiala, ca un mecanism perfect controlat. Si uite asa, cu efort sau fara, in retea s-au integrat:  un Dorin intelectual cu gusturi fine caruia ii place sa explice si mai mult lucrurile profunde si care a avut ocazia  sa isi manifeste marele sau talentul oratoric in piesa, o Mihaela declarata la inceput chiar de ea emotiva dar care ne-a impresionat cu paleta larga de expresii, o  Diana careia nu-i e frica sa-si spuna clar si raspicat parerea si care a facut deliciul intalnirilor noastre, lasandu-ne cu gura casacata cand l-a jucat pe Spiridon nu de alta dar ca sa putem rade cu gura pana la urechi, o Daniela copila delicata si frumoasa si irezistibila in rolul Zitii, o Annie care iubeste muzica si care a adus printre noi o prezenta aristocrata si in realitate si in rol,  Bianca doamna avocat care a ras cu noi cot la cot si care a intrat f bine in rolul din Conu Leonida fata cu reactiunea, un Vasile surprinzator, un director transformat peste noapte intr-un Rica delicious, o Larisa care pare ca s-a nascut pe scena si cu mine , “nebuna” cum mi-a ramas numele pentru ca indiferent de rezultat, cred ca ei au simtit ca fericirea mea interioara cand joc se traduce in exterior printr-o aparenta de nebuna.

Am avut doi profesori si prieteni senzationali, Mihai si Cristi , care s-au implicat poate cateodata mai mult decat noi insine in ceea ce faceam noi, care nu stiu cum ne-au ghicit pe fiecare si ne iubesc pentru ceea ce suntem, asa imperfecti si enervanti. Mihai si Cristi cred ca nici nu-si imagineaza insa cat II IUBIM noi pe ei. Exista oameni in viata care ti-o schimba radical, asa numitii “oameni milestone”. Le multumim pentru rabdare, daruire, empatie, emotie, prezenta si mai ales pentru cel mai important lucru, acela ca ne-au ajutat sa ne descoperim “FATA ORIGINARA”. O povestire asiatica spune ca un sculptor a uimit printr-o statuie a unui elefant. Intrebat cum a reusit a spus “ e simplu , pur si simplu am indepartat bucatile care nu apartineau elefantului”. Elefanul este copilul din noi.   Noi acum suntem mai copii decat am fost inainte , bucati mari de piatra in care inhibitiile, conditionarile, fricile si conformismul nu-l lasau pe copilul din noi sa respire, acum au cazut si suntem liberi si asta e cel mai important castig in viata.

Imi permit sa inchei cu 2 citate din Osho pe care le iubesc si care concluzioneaza tot ce s-a intamplat si se va intampla:   “Nu este nevoie să ştii unde mergi. Nu este nevoie să ştii de ce mergi. Tot ceea ce e nevoie să ştii este faptul că mergi plin de veselie; dacă faci acest lucru, nu poţi greşi.”   “A fi viu înseamnă a avea simţul umorului, a avea o profundă calitate de a iubi şi de a te juca în voie.”   Si da, sunt hotarata sa fiu vie !   Semnat , Alida nebuna

Ce cronica infernala…

Pentru mine povestea Teen Media a inceput acum trei luni, cand – va spun sincer – nu ma imaginam nicidecum in postura de actor, chiar amator, pe o scena. Am venit la cursuri din dorinta de face si altceva, de a iesi din cotidian si de ce nu…, de a fi mai aproape de fascinanta lume a teatrului!Socot ca am avut sansa de a intalni aici niste oameni incantatori, alaturi de care am avut privilegiul de a juca pret de trei luni acest minunat joc de-a “Actoria”!A fost o perioada extraordinara din viata mea si ma bucur ca v-am cunoscut – am avut foarte multe de invatat de la voi!Abia asteptam sa vina sfarsitul de saptamana, sa ne vedem si sa indeplinim tot felul de sarcini inedite, sa radem unii de altii, sa ne consolam si sa ne sprijinim reciproc!Spectacolul de final a fost asa, ca un vis – n-am avut timp suficient sa realizez ca s-a intamplat!Eram toti emotionati ca niste copii in prima zi de scoala!Cu stangaciile si incurcaturile iminente – care au facut insa ca experienta noastra sa fie mai “spumoasa” – cred ca am izbutit sa punem in practica ceea ce Mihai si Cristi ne-au invatat in tot acest timp…Si iata ca povestea nu s-a terminta aici!Sincer, nici nu cred ca as fi putut altfel – mi s-ar fi facut prea dor de voi!Abia astept sa ne revedem si sa prelungim inca un pic jocul!Cristi, Mihai – multumesc ca ati fost alaturi de echipa noastra!Felicitari pentru ceea ce faceti!Va imbratisez cu drag pe toti!

Ana Maria Puiu

Workshop de vacanta la mare

Teen Media îţi pregăteşte o surpriză..

Soare, plajă, mare… şi o formulă inedită care îţi asigură o vacanţă de neuitat: Teen Media organizează Tabăra de Vară la MARE! Vino cu noi între  6 – 13 August, la Neptun, sa ne imprietenim pe bune!

De ce să nu îmbini utilul cu plăcutul? Îţi oferim şapte zile în care te vei antrena zilnic la workshop-urile de actorie susţinute de Victoria, Mihai şi Cristi, dar în acelaşi timp vei avea parte de relaxarea şi distracţia pe care numai o tabără la mare ţi le poate oferi.

În fiecare zi, la prânz, vei avea parte de un workshop de actorie în cadrul căruia vom lucra exerciţii de cunoaştere, de improvizaţie şi teatru-sport. Seara ne vom uita împreună la filme şi le vom critica (sau nu). Iar în cele şapte zile pe care le petrecem împreună… de ce să nu realizăm şi un pilot pentru o emisiune care să fie exact pe gustul nostru?!

Unde o să stăm?

Undeva unde putem îmbina linistea şi aerul curat al unei vacanţe la munte cu bronzul, baia şi distracţia de pe litoral, într-un mediu verde, natural.

Preţul pentru cele 6 nopti de cazare şi workshop-urile zilnice: 850 lei.

Pot veni cu noi si persoane care nu au participat la workshop-urile TeenMedia.

Scoala Ludica

In ziua Floriilor, 8 flori frumoase vor incheia stagiunea spectacolelor de absolvire a cursului nostru de actorie cu spectacolul “Scoala Ludica” de Ioan Grosan. Grupa TeenMedia a fost coordonata de Cristian Bajora cu participarea asistentelor Laura Marin si Maria Popovici. Veniti sa-i aplaudati si sa radeti cu ei Duminca 17 Aprilie la ora 15:00.
Cu: Andreea Cirjaliu, Stefania Maftei, Georgiana Ionescu, Antonia Roates, Martina Voicu, Alexandru Floroiu,
Cristian Ionita, Ioana Pop