Povestea unui vis implinit

Am avut un vis cand eram mica: sa ajung pe scena de la Nottara.

A fost un moment la cumpana dintre anul trecut si anul asta cand m-am uitat pe cer si m-am vazut pe scena. Si Universul s-a dat peste cap si am pasit plina de recunostinta, respect, emotie si visare pe scena de la Nottara.

Pana sa ajung la aceasta zi au fost zile, saptamani, luni de munca. Inainte credeam ca iti trebuie doar ceva talent sa faci asta, acum stiu ca, pe langa efortul fizic de a fi zilnic la repetitii, cand nu ai timp nici sa dormi nici sa mananci, lucrezi la tine, si-ti ciopartesti sufletul ca sa-l faci la loc, si nu dormi noaptea pentru ca nu stii ce nuanta sa-i dai personajului, ca mergi pe strada si vorbesti singur sa gasesti “acel ceva” care sa faca personajul credibil, ca vii la repetitii si desi tu esti vesel, trebuie sa tai in tine in carne vie ca sa poti sa plangi pentru ca tu nu esti tu, esti altcineva acum.

Si uite–asa scormonesti la nesfarsit in minte si suflet si descoperi lucruri pe care nu le stiai despre tine. Si-ti dai seama ca tu de fapt esti toate personajele, ca tu poti fi orice si–ai fi putut fi orice in viata asta, inclusiv o nebuna intr-un ospiciu sau o femeie cu un carucior plin de “haleala”care ii ajuta pe ceilalti oameni care traiesc in strada ca si ea. Si-atunci ajungi sa le iubesti pe toate, pentru ca de fapt toate sunt oglinzi ale propriului suflet.

Cine nu a trait asta nu stie ce se intampla intre oameni care, cu bucurie, efort, chin, suparare, entuziasm isi pun sufletul pe masa ca sa guste si altii din ei, asa cum am facut noi timp de 4 luni la repetitii, cand ne-am urat si ne-am iubit, dar toate astea faceau parte dintr-un amalgam care se numeste “teatru” de care am devenit dependenti.

Ii iubesc pe Cristi si pe colegii mei, ce s-a intamplat intre noi este mai mult decat se intampla poate intr-o relatie de iubire: ne-am dezgolit sufletele complet si ele s-au amestecat.

Despre ziua spectacolului as spune multe, dar nu prea pot pentru ca intotdeauna trairea e mai presus de cuvinte, tine de magie.

Imi amintesc: cum am pasit prima data in sala, cu pasi mici si cu lacrimi in ochi stiind ca de data asta voi juca pe scena de la Nottara…… cum priveam fascinata in culise zidurile vechi pline de povesti, reflectoarele, cortinele si toate lucrurile astea care deja au suflet pentru ca strang in ele atata magie si emotie…cum alergam desculta pana in cabina actorilor de zeci de ori sa ma schimb intre cele 5 roluri, cum atingeam ca pe ceva sacru toate lucrurile din jurul meu ca si cum as fi fost intr-un templu… si-acum imi dau lacrimile cand scriu…. momentul in care in spatele cortinei dincolo de care niciun spectator nu banuia ce se intampla ne-am strans toti ca intr-un fel de ritual magic ca sa ne luam energia pentru a functiona ca un tot… cum mainile noastre se strangeau prin intuneric in 2 siruri de o parte si de alta a scenei… si cortina s-a ridicat si VISUL S-A IMPLINIT. SI CONTINUA…..

Alida Coman

Advertisements

M-am indragostit de omul cu o singura aripa

M-am indragostit de Omul cu o singura aripa inca de la inceput…iar acum il iubesc. Si cred ca nu sunt singura – cu totii il iubim pe Omul cu o singura aripa pentru ca l-am construit noi cu sufletele noastre si am muncit impreuna pentru acel moment unic si plin de incarcatura sentimentala in care ne aplecam in fata publicului si primim aplauzele de la sfarsitul spectacolului.

Cu greu pot descrie mareata zi a spectacolului de la teatrul Nottara si cand ma gandesc ma cuprinde o emotie puternica pentru ca trairile au fost intense si unice – iti multumesc Cristi pentru ca mi-ai dat sansa de a juca in spectacolul tau si sper din suflet ca voi mai avea aceasta onoare! Esti un om si si un regizor extraordinar si sunt convinsa ca toti simtim la fel pentru tine si ne dorim un mic loc in inima ta! Am invatat ce inseamna prietenia atat la bine cat si la greu, lucrul alaturi de oameni diferiti, cu idei si principii diferite, o familie care te accepta asa cum esti, care te sprijina si iti da incredere in propriile forte chiar si atunci cand crezi cel mai putin in ele. Nu voi uita niciodata momentul in care am pasit prima data in sala de teatru de la Nottara ca “actor” si nu ca spectator, vocea lui Cristi care rasuna pretutindeni si ne dadea indicatiile de la prima repetitie acolo, cabinele de proba si holul in care am stat cu totii ingramaditi, emotionati si uniti in asteptarea marelui moment, cercul de incredere pe care l-am format inainte de ridicarea cortinei si aplauzele de la final!

Nimic nu se compara cu fericirea de a fi pe scena alaturi de niste oameni minunati cum sunteti voi, cei din echipa TeenMedia, si cu multa bucurie in glas va anunt ca “Da! Am gasit cheile” si vreau sa le impart cu voi!

Mihaela Horotan

Dar de data asta chiar stiu ce vad

Nu stiu!… Nu stiu cum sa-mi astern cuvintele, cum sa-mi adun gandurile din cauza emotiilor pe care le simt atunci cand imi aduc aminte de ce s-a intamplat in sala teatrului Nottara!

As vrea sa dau timpul inapoi, sa mai simt o data energia spectatorilor; emotiile din spatele cortinelor; concentrarea si spiritul de echipa al colegilor mei…. de fapt  noi nu ne putem numi colegi pentru ca noi suntem o familie. Sunt mandra ca pot face parte din tot adevarul asta!

Imi aduc aminte cu cata dedicatie veneam zi de zi la repetitii, cu cate pasiune ne-am creat costumele, cum fiecare voia sa ajute pe fiecare, cu ce pasiune am creat totul ! Sper ca am putut sa va transmitem toate aceastea. Tin a nu stiu cata oara sa ii multumesc lui Costel pentru muzica!!! Esti magic!

Deci VAD! Dar de data asta chiar stiu ce vad !   –  Multe repetitii pentru ca urmatoarele spectacole “Omul cu o singura aripa” sa fie la fel de bune ca primul, chiar mai bune, si pregatirea unui alt spectacol  in care, de asemenea, ne vom pune toata energia noastra si pasiunea!

Daniela Talau

Nici pasare, nici om, nici inger ! dar ce?

Un om care ar fi putut fi ca toti ceilalti dar care este tratat diferit datorita “ defectului” sau din nastere: o aripa in locul bratului drept. Personajul devine astfel un inadaptat social, un Edward Scissorhands, dar  reuseste sa schimbe destinele celor din jur. Pe rand, incearca sa fie exploatat de un circ ambulant ce il vede drept  bufon, apoi de armata franceza pe post de simbol pentru steagul si conceptul lor si de femei drept un amant ideal. Tototdata este blamat de catre armata germana pentru ca este vazut ca o amenintare pentru rasa superioara si invidiat de restul barbatilor din societate. Toate aceste personaje, care inebunesc in final, ii alcatuiesc conflictul interior si il ajuta sa se formeze ca om. Finalul piesei aduce si impacarea cu sine, acesta descopera ca nu este singurul om diferit si ca diferit poate fi si sinonim cu frumos.Subiectul abordat este o metafora despre modul in care societatea zilelor noastre percepe frumosul, despre dualitatea fiintei umane, despre standardizarea si uniformizarea ideilor, despre frica de a iesi din anominat si despre conflictul interior purtat de fiecare om, fie ca este diferit la exterior fie ca nu. Jocul actorilor a fost destul de bun, a avut impact, dar diferit de la un om la altul avand in vedere ca omul inaripat era jucat de o prezenta feminina.

Abordarea si adaptarea  piesei lui Visniec a fost una moderna si destul de accesibila publicului. Un moment placut si inedit a fost proiectia introdusa pe la jumatatea piesei in care rulau pasaje si scene filmate cu tot felul de oameni diferiti din tara noastra: de la cei cu dizabilitati pana la copii ai strazii. Pe fundal, imaginile erau completate de un dialog intre omul inaripat si o pasare ce a provocat emotie printre spectatori. Decorul a lasat loc imaginatiei, punandu-se accent mai mult pe replici, mimica, gestica si transmitere de emotii puternice. Am sesizat de asemenea ca scenele alternau in sensul trecut-prezent-viitor prezentand omul cu o singura aripa in mai multe ipostaze ale vietii sale si proiectand destinul sau. Pe fundalul povestii izbucneste al doilea razboi mondial, semn ca  nu numai in interiorul personajelor se afla un conflict puternic.

Omul cu o singura aripa este spactacolul oraganizat cu ocazia sarbatorii a 2 ani de Teen Media avanpremiera realizata in exclusivitate cu oameni obisnuiti care va intra in stagiunea 2011-2012 a Teatrului ,,In Culise”, in colaborare cu Asociatia Culturala ,,In Culise”. Scoala de teatru Teen Media reuseste sa aduca publicului consumator de teatru un spectacol complet, cu muzica originala Constantin Grajdian, interpretata live de Backstage Quartet, care indeplineste una din misiunile TeenMedia – aceea de a lucra cu persoane selectate in urma workshop-urilor de actorie, productii finite, gata de a fi vizionate de publicul larg.

Asa ca zburati sa vedeti piesa!
Sursa: Ambition

Nu stiu cand a trecut timpul…parca a zburat.

a fost greu sa ajungem aici. ne-am pregatit mult pentru piesa asta. am vrut sa iasa perfect si sa ii demonstram regizorului nostru ca a facut o alegere buna cand ne-a ales pe noi pentru spectacolul aniversar.

nu stiu cand a trecut timpul, parca a zburat, parca ieri discutam prima data despre text.

ultima saptamana de repetitii mi-a amintit de ce suntem aici, am reusit sa ne mobilizam si sa fim uniti, sa ne sprijim unii pe altii si sa trecem peste toate momentele grele.

ziua de duminica a inceput normal ca orice alta zi din saptamana dinainte de spectacol. repetitii, intrari, iesiri din scena, ultimele ajustari ale spectacolului, parca nimic nu anunta ce urma sa vina. mai era putin, 2 ore apoi 1 ora.

parca nu mai aveam rabdare sa intru in scena.simteam cum imi iese inima din piept si abia asteptam sa le spun celor din sala povestea noastra.

i-am simtit pe toti foarte conectati si au reusit sa le arate tutoror celor din sala ceea ce eu deja stiam, ca sunt senzationali si ca toti meritau sa fie aici.

m-am simtit mandru la final, cand am iesit toti si ne-am aplecat in fata celor 250 de oameni care au venit pentru noi intr-o seara de 4 septembrie

Dorin Enache

Omul cu o singura aripa – Examenul de maturitate Teen Media

Duminica scena de la Nottara a parut mai mica. Nu mai era uriasul din povesti gata sa-l doboare pe Fat-Frumos. Asta pentru ca Fat-Frumos a crescut. A crescut mult de anul trecut de la Paparazzi pana acum. Luminile s-au aprins si minunea s-a infaptuit. Minunea asta pe care cu sacrificii si munca o planuim de 4 luni. Am aratat ca se poate duce un spectacol de doua ore cu niste omuleti frumosi care au depasit orice asteptari.

Omul cu o singura aripa este un spectacol despre care suntem convinsi ca va avea succes in stagiunea Teatrului In Culise unde va fi gazduit pentru 12 reprezentatii. Iata ce lucru maret am realizat, am reusit sa construim un spectacol bun de dat la publicul larg. Bineinteles ca nimic din tot ce s-a intamplat in ultimile 4 luni si Duminica seara la Nottara nu ar fi fost posibil fara voi, cei de pe scena din toate spectacolele noastre din ultimii doi ani, cei din sala si cei care vor citi aceste randuri.

Felicitari dragii mei! Ati depasit toate limitele, ati fost niste adevarati Feti Frumosi si ati invins Zmeul! Felicitari Diana pentru monologul superb care ne-a zbarlit parul tuturor, felicitari Larisa pentru curajul tau si pentru naturaletea cu care ai condus personajul, Felicitari Mihaela, ai fost serioasa si dedicata, iti multumesc! Blestemul…superb. Alida, ai fost foarte buna, ai fost in fiecare personaj credibila si valoroasa. Bravo Dorin, ai avut ceva de munca dar toata lumea te-a apreciat! Ioana, ai fost savuroasa, felicitari, ai fost o surpriza pentru mine! Bravo Ani, ai crescut si tu de la Caragiale si ai reusit sa duci rolurile asa cum trebuia. Mihai, nu trebuie sa ai ganduri negative, sigur ca intotdeauna se poate mai bine dar ai avut bucati in care ai fost credibil si asta e important! Fruntea sus si felicitari! Andreea, felicitari! Am fost uimit de tine si am apreciat incrancenarea cu care ai realizat vagabondul. Bravo Monica, ai fost minunata, ai fost foarte disciplinata si ti-a folosit enorm! Iar Daniela….Daniela mi-a placut mult, mi-au placut toate scenele si mi-a placut adevarul din ochii tai in fiecare moment. Felicitari! Tot ce am scris aici inseamna prea putin pentru minunea care sunteti si va multumesc din inima ca existati!

Pentru spectacolul de Duminica vreau sa multumesc partenerilor nostri care ne-au ajutat sa avem o vizibilitate optima atat in on-line cat si in publicatii si pe strada. Multumim ŞapteSeri, Lumebună.ro, OnlineGallery.ro, 4arte.ro, Metropotam.ro, Studenţie.ro, ÎnOraş.ro, Yazee.ro, Ambition, Observator Cultural, Zoom Tv, Phoenix Media si celorlalti care au promovat si sustinut OMUL CU O SINGURA ARIPA. Multumesc Matei Visniec pentru textele minunate pe care le scrieti si pe care avem sansa sa le punem in scena! Vreau sa multumesc compozitorului Constantin Grajdian pentru muzica extraordinara pe care a pregatit-o pentru acest eveniment – a fost unul din punctele forte ale spectacolului. Multumesc Cosmin pentru fotografii si pentru activitatea ta de la Teen Media din ultimii doi ani, ne-ai ajutat sa avem mereu afise si amintiri frumoase.

Au trecut doi. Urmeaza al treilea. Cu spectacole noi, oameni noi si cu mult praf de stele! Este minunat sa pot sa scriu aceste randuri si sunt convins ca voi avea in continuare ocazia. Va asteptam la ateliere, va asteptam la Teatrul In Culise si In Culise Pub – noul centru de entertainment Teen Media!

Va multumim tuturor!

Duminica scena de la Nottara a parut mai mica. Nu mai era uriasul din povesti gata sa-l doboare pe Fat-Frumos. Asta pentru ca Fat-Frumos a crescut. A crescut mult de anul trecut de la Paparazzi pana acum. Luminile s-au aprins si minunea s-a infaptuit. Minunea asta pe care cu sacrificii si munca o planuim de 4 luni. Am aratat ca se poate duce un spectacol de doua ore cu niste omuleti frumosi care au depasit orice asteptari.

Te „locuiesc” de 2 ani

Dragă Teen Media, te „locuiesc” de 2 ani. Eşti încă mică, dar cu multă forţă şi dăruire. Am făcut „primii paşi” împreună, am „deschis” şi format tineri care acum ştiu să păşească în lume cu mai multă încredere, cu mai mult curaj, cu licărul de cunoştinţe despre a fi actor, cu dorinţă şi speranţă, cu capacitatea greu de conturat de a şti cine eşti, ce eşti şi ce vrei.

De curând am primit o vedere din Malaga. Este de la Alex, Alexul din grupa „Conflicte…” Ce poate fi mai frumos decât ca cei cu care lucrezi să-ţi mulţumească în acest fel şi nu numai. Tinerii din spectacolele „Toată lumea vine la Mabel”, „Casa Bernardei Alba”, „Stele pe cerul dimineţii”, „Caragiale şi… altceva”, dar şi „Conflicte…” sunt tinerii „mei”, dragii mei, „copiii mei”!

Cauţi să-i faci să înţeleagă că trebuie să ridice capul din pământ – cu bun simţ şi cu îngăduinţă, mai ales pentru propria persoană – şi să continue să meargă pe drumul ales, cu drag şi dor de viaţa adevarată.

Doresc celor care au fost, sunt şi vor fi în TeenMedia, Sănătate, Spor şi Voie Bună!

Victoria Dicu