Nu stiu cand a trecut timpul…parca a zburat.

a fost greu sa ajungem aici. ne-am pregatit mult pentru piesa asta. am vrut sa iasa perfect si sa ii demonstram regizorului nostru ca a facut o alegere buna cand ne-a ales pe noi pentru spectacolul aniversar.

nu stiu cand a trecut timpul, parca a zburat, parca ieri discutam prima data despre text.

ultima saptamana de repetitii mi-a amintit de ce suntem aici, am reusit sa ne mobilizam si sa fim uniti, sa ne sprijim unii pe altii si sa trecem peste toate momentele grele.

ziua de duminica a inceput normal ca orice alta zi din saptamana dinainte de spectacol. repetitii, intrari, iesiri din scena, ultimele ajustari ale spectacolului, parca nimic nu anunta ce urma sa vina. mai era putin, 2 ore apoi 1 ora.

parca nu mai aveam rabdare sa intru in scena.simteam cum imi iese inima din piept si abia asteptam sa le spun celor din sala povestea noastra.

i-am simtit pe toti foarte conectati si au reusit sa le arate tutoror celor din sala ceea ce eu deja stiam, ca sunt senzationali si ca toti meritau sa fie aici.

m-am simtit mandru la final, cand am iesit toti si ne-am aplecat in fata celor 250 de oameni care au venit pentru noi intr-o seara de 4 septembrie

Dorin Enache

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s