Lansarea Teatrului In Culise

Asociaţia Culturală În Culise vă invită în perioada 9-16 Decembrie 2011 la Evenimentul de Inaugurare a Teatrului Independent În Culise. O săptămână cu avanpremierele spectacolelor din Stagiunea În Culise 2012, spectacole invitate, discuţii libere despre teatru şi conferinţe de presă.

Teatrul În Culise a adunat sub aceeaşi umbrelă artişti consacraţi, dar şi tineri absolvenţi sau pasionaţi de teatru care doresc să se afirme prin proiecte originale şi unice care se vor putea monta numai în casa din Ştefan Mihăileanu nr.53. Misiunea celor doi tineri fondatori ai Asociaţiei Culturale În Culise, Cristian Bajora – regizor (24 de ani – Absolvent al Facultăţii de Cinematografie – specializarea Regie de Film şi Televiziune, clasa Dan Piţa) şi Ştefan Nistor – actor (22 de ani, Absolvent al Facultăţii de Arte – specializarea Arta Actorului – clasa Virgil Ogăşanu) este aceea de a inventa un teatru inovator, nou, cu texte şi viziuni proaspete, un teatru care să aducă aproape de public noţiunea de Happening, care să provoace şi să recâştige publicul tânăr îndepărtat de cultură şi artă şi mai ales un teatru care să reuşească să-şi susţină proiectele din fonduri proprii şi independente de instituţiile de stat. Spectacolele teatrului În Culise vor trece peste bariera spaţiului convenţional – scena şi sala cu spectatori – nerefuzând însă această tradiţie – iar spectatorul va descoperi În Culise o experienţă cu totul specială.

Evenimentul va debuta Vineri, 9 Decembrie, ora 19:00, cu un cocktail pentru cei prezenţi la marea deschidere, inclusiv critici de teatru şi jurnalişti, fiind urmat de avanpremiera spectacolului „Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu” în regia lui Cristian Bajora, după texte de Matei Vişniec. După spectacol vor avea loc conferinţa de presă şi discuţiile cu spectatorii, la care vor participa criticul de teatru Victor Scoardeţ, regizorul Cristian Bajora şi actorul Ştefan Nistor.

Eveniment susţinut de: Radio Bucureşti, Radio3Net, România Liberă, Şapte Seri, Port.ro, Zile şi Nopţi, Metropotam, Lume Bună, Ştirifeldefel.ro, Modernism.ro, OnlineGallery.ro, 4arte.ro, ArtWe.ro, HypeStreet.ro, Ambition, NewsIn.

 

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s