Despre Caragiale

600x314_201701311940

Am descoperit recent un site care-mi spune ce evenimente notabile s-au întâmplat în fiecare zi din an, de la premiere de film și teatru, până la divorțuri ale celebrităților. Astăzi, 29 ianuarie, acest site marchează ziua marelui dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, drum-roll please 🥁🥁🥁 ION LUCA CARAGIALE.

O căutare pe Google mai târziu, am găsit mai multe variante de răspuns decât mă așteptam. Data naşterii lui nenea Iancu este sărbătorită pe 30 ianuarie, însă pe certificatul de naştere e trecut că s-a născut pe 1 februarie 1852. Site-ul meu spune 29 ianuarie, iar Wikipedia 13 februarie. Eu cu cine votez? E de înțeles o ușoară confuzie între primele 3 date, consecutive de altfel, dar 13 februarie?

Capture

Să trecem mai departe la informații concrete despre Caragiale, la lucruri pe care nu mulți le știu. Cum ar fi…

După ce a fost acuzat că a plagiat drama Năpasta, deși a câștigat procesul cu ajutorul avocatului său, Barbu Ștefănescu Delavrancea, nenea Iancu s-a mutat în Berlin împreună cu familia, unde a și încetat din viață la 9 iunie 1912 (aici data nu variază 😁). Trupul său a fost depus la cimitirului protestant Erster Schöneberger Friedhof, unde a stat 5 luni de zile, până în noiembrie 1912, când a fost adus la București. Povestea readucerii trupului în țară parcă a fost scrisă însuși de maestru, pentru că s-a lăsat cu tot felul de peripeții. Pe scurt, când vagonul a ajuns în Gara de Nord, nimeni nu știa ce este în el. După cercetări și telefoane, au aflat despre ce era vorba și, pe lângă asta, că vagonul rătăcise aproximativ două săptămâni pe liniile germane și austriece.

A avut cinci copii, Mateiu Caragiale, în urma relației cu Maria Constantinescu, și alți patru, Ioana, Agatha, Luca Ion și Ecaterina, cu singura sa soție, Alexandrina Burelli, pe care a cunoscut-o pe vremea când era director al Teatrului Național.

CaragialeA avut și o scurtă carieră de politician. În anul 1908, Caragiale a participat la campania electorală a Partidului Conservator-Democrat, sperând că va obţine un post de deputat, însă nu a fost pus pe liste și s-a întors la Berlin.

În ultimii ani din viață, petrecuți la Berlin, Caragiale a început să scrie o piesă întitulată Titircă, Sotirescu et Compania, o comedie în care apar personaje din alte opere ale sale, precum Nae Ipingescu sau Rică Venturiano. Din păcate însă, a murit înainte să o termine, dar textul a fost totuși publicat și e posibil să-l mai găsiți prin anticariate, dacă aveți răbdare să căutați. 

Așa, ca de final, m-a surprins să alfu că nenea Iancu a fumat în ultima după-amiază a vieţii sale 80 de ţăgări. (Adevărul literar şi artistic, 1932) Oare cine a stat să le numere?

 

Teatrul clasic vs teatrul modern

Untitled

Teatrul modern diferă de cel clasic într-o varietate de moduri, dar există câteva diferențe principale. Teatrul clasic este de obicei împărțit în trei genuri – tragedii, comedii și povești epice. Ceea ce este interesant la toate acestea este că, în ciuda tonurilor și temelor lor diferite, toate împărtășesc subiecte foarte similare: amestecul zeilor în viața umană și în societate. Se concentrează cu precădere pe rolul sorții, pe factorii externi în decizia viitorului oamenilor, spre deosebire de teatrul modern, unde voința individuală și libertatea de alegere sunt esențiale.

Modernismul este greu de definit datorită diverselor sale linii; este ca o compoziție de diferite fire care se suprapun și se încrucișează. Teatrul modern abordează o diversitate de teme care se învârt în jurul culturilor, genurilor, experiențelor și problemelor.  Explorează anxietatea, înstrăinarea și un sentiment de așteptare pentru ceva. Este experimental; creează imagini distorsionate. Dramaturgii moderni au fost influențați atât de contextul personal, cât și de cel social. Personajele dramatice moderne sunt rebele; ele se revoltă împotriva mediului înconjurător pe care îl au alți oameni. Există subiecte politice și sociale, precum și teme absurde care nu se conformează nici unei idei principale. Dincolo de asta, temele și conflictele implică probleme umane mult mai des.

În teatrul clasic, conflictul este un element de mare forță, construit frecvent pe opoziția între două personaje sau grupuri de personaje. În cel modern însă, conflictul se interiorizează, devine mai abstract, își pierde forța de a declanșa evenimente; are la bază opoziția dintre eu și sine, dintre individ și existență / destin, dintre individ și sistem.

Personajele teatrului clasic sunt caractere, sunt arhetipuri tragice (eroul, tiranul, victima destinului nefast etc.) ori comice (avarul, ipocritul, cocheta, senilul, demagogul etc.), ilustrând tipologii general-umane. Individualizarea e realizată prin nominalizare sugestivă, statut social, trăsături fizice și morale, profil psihologic, comportament, detalii vestimentare, relații cu alte personaje etc.

În teatrul modern, eroii nu mai reprezintă individualități, ci valori, idei, atitudini supraindividuale. Personajul nu mai este un caracter, ci un ins cu identitate vagă, aflat în căutarea sinelui, ins amorf, non-erou, „om sucit”, bufon sau nebun / erou liric sau epic etc. Identitatea scenică e conferită prin limbaj și prin comportament, prin nominalizare de serie ori prin absență numelui, prin raportare la propria existență. Limbajul e modalitatea esențială de certificare a existenței, a luptei împotriva limitelor existențiale.

Scurtă lecție de istorie

Capture

Nu mulți știu cum au ajuns măștile dramatice să simbolizeze teatrul.  Ele sunt astăzi ca un logo oficial, recunoscut de toată lumea. Oare cați s-au întrebat de unde provin și cum au rezistat ca simbol până în zilele noastre?

Long story short ⬇️⬇️⬇️

Măștile dramatice își au originea în Grecia Antică. Cele două măști reprezintă împreună Comedia și Tragedia; cele două genuri principale ale teatrului grecesc. Masca Comediei este cunoscută sub numele de Thalia, muza comediei în mitologia greacă, în timp ce masca Tragediei este cunoscută sub numele de Melpomene, muza tragediei.

Măștile de teatru grecesc au fost folosite încă din secolul 6 î.Hr. Erau una dintre trăsăturile tipice ale teatrului grecesc clasic. A existat un motiv practic pentru utilizarea lor. Măștile mari au ajutat la exagerarea emoțiilor actorilor și a trăsăturilor faciale ale acestora. În teatrele care adăposteau mii de oameni, aceasta era o necesitate. Actorii au purtat măști întunecate pentru tragedii și măști viu colorate în timpul comediilor. Măștile au fost confecționate din materiale organice și,  din acest motiv, dovezi fizice ale acestora nu au supraviețuit.  Măștile erau destinate atât actorilor, cât și corului, întrucât corul reprezenta același personaj, toți purtau aceeași mască.

Mă bucur ca am clarificat și asta. 😊😊

A mai trecut un an

În anul 2019 am sărbătorit un deceniu de activitate – 250 de spectacole realizate cu participanții la cursuri, peste 3000 de oameni care au jucat pe scenă, mii de mâini care au aplaudat și alte mii de ore petrecute împreună la ateliere și repetiții. Ce-i drept, ne dorim s-o ținem tot așa, iar miile acestea să se transforme în zeci de mii.

page

De asemenea, 2019 este un an special și pentru că a marcat redeschidrea teatrului independent În Culise, care s-a transformat imediat într-o a doua casă și ne-a oferit o scenă pe care să jucăm spectacolele noastre dragi.

În noul an ne propunem să aducem la viață proiecte noi care să îmbogățească stagiunea deja existentă și care să bucure spectatorii, la fel ca până acum. Ne dorim să împlinim în continuare visele cursanților, la fel cum le împlinesc și ei pe ale noastre când vin aici și ne oferă ocazia de a lucra cu ei.

Pasiunea pentru teatru este cea care ne-a unit și ne-a transformat într-o familie. Nu-i nimic mai frumos decât un grup de oameni diverși care creează împreună o lume comună, un fel de Babilon inversat, căci, în ciuda faptului că suntem atât de diferiți, reușim să ne întelegem de minune.