Portrete de oameni deosebiți: Ioana Vișan

Dragostea de teatru poate să se aprindă chiar dacă ești student, medic, avocat, corporatist sau designer. Asta facem noi, cei din cadrul Teen Media, facilităm întâlniri între actorie și oameni care au prea puțin timp ca să facă din asta o meserie. Dedicarea totală, prospețimea, și bucuria pe care le aduc la repetiții construiesc spectacole pe care ai vrea să le revezi, iar și iar. Să ascultăm și povestea Ioanei Vișan.

Ioana Visan

Ma numesc Ioana-Maria Visan, am 18 ani, sunt studenta la Universitatea Bucuresti la Istorie, iar atunci cand nu sunt la teatru sau la repetitii imi place sa-mi plimbi catelusa, sa citesc si sa mananc jeleuri. Ador sa ascult muzica, mi se pare ca toate ies mai bine pe muzica, inclusiv briosele si curatenia. Pentru iubitorii de punk/ rock le recomand din suflet Billy Talent, o trupa care mi-a ajuns la suflet. Iar pentru cei care prefera muzica mai “soft” le recomand Arctic Monkeys, Hurts si Panic At The Disco; iar pentru fete- Marina and the Diamonds. In ceea ce priveste filmele, sunt la zi cu toate filmele Disney si Pixar! Asadar, daca nu ati vazut inca “Flushed away”, “Open season”, “Finding nemo” si “Lilo si Stich” pai.. hai! Iar din categoria filmelor “serioase”, recomand “The great dictator”, “A beautiful mind”, “Star Wars”(episoadele 4,5,6), “Sweeny Todd”, “Finding Neverland” si “Pe aripile vantului”. Dupa cum am mentionat precedent, imi place sa citesc, indeajuns incat pot recomanda si cateva din cartile care mi-au marcat in oarecare masura adolescent. Voi incepe cu “De veghe in lanul de secara” de J.D. Salinger(momentan). Si lista continua cu “Lolita” de Vladimir Nabokov, “Arta conversatiei” de Ileana Vulpescu, “Franny si Zooey” de J.D. Salinger si “Pe aripile vantului” de Margaret Mitchel. Cat despre piese de teatru, voi preciza doar doua, “Mesterul Manole” de Lucian Blaga si “Iona” de Marin Sorescu. Pentru ca tot a venit vorba de teatru, voi relata(pe scurt) relatia mea cu teatrul si actoria. Imi amintesc ca primul spectacol pe care l-am vazut la fost “Titanic vals” la Nottara, in clasa a7 a, din care n-am inteles nimic, doar m-a amuzat, am ras mult, dar atat. Apoi, cand am intrat la liceu, mama s-a hotarat sa ma trimita la teatru, pentru a scapa(poate) de anumite complexe(legate de infatisare, greutate) pe care le aveam din cauza colegilor din scoala generala si de timiditatea absurda. In clasa a11 a mi-am dat seama ca teatrul ma face fericita, si ca asta imi doresc cel mai mult in viata, sa fiu fericita. La TeenMedia am ajuns(din pacate) ceva mai tarziu, la inceputul clasei a12 a, dar mai bine mai tarziu decat niciodata. A fost unul din cele mai bune lucruri care mi s-au intamplat, deoarece am cunoscut oameni foarte speciali si am invatat lucruri noi, care m-au ajutat, avand in vedere faptul ca imi doresc sa dau la UNATC. Aici este locul unde oameni diferiti, se intalnesc si reusesc sa faca ceva frumos deoarece au o pasiune comuna. In incheierea acestui monolog despre teatru, as vrea sa recomand cateva un spectacol, pe care eu personal l-as viziona intr-una: “Cand Isadora dansa” (TNB). Mi-a atras atentia in primul rand deoarece in distributie se afla actorul meu preferat si una din doamnele teatrului romanesc: Mihai Smarandache si Maia Morgenstern. In al doilea rand, spectacolul abordeaza o poveste adevarata, sensibila, putin trista, dar foarte frumoasa. Gata! Mai mult nu spun! 🙂

Ioana Visan3

Ioana Visan2

Pe Ioana o puteți admira Duminică, 28 Septembrie, de la ora 19:00 în spectacolul AUDIȚIA (intrare liberă – Piața Națiunile Unite nr. 3-5) sau Luni, 29 Septembrie, ora 19:30 în spectacolul SUPERMARKET LOVE (Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara)

Advertisements

Portrete de oameni deosebiți: Ionuț Gurgu

Oameni furioși, bolnavi de viață, care-și doresc totul acum. Care n-au timp să doarmă sau să rostească lucruri comune. Astfel se transformă cei care ajung să se îndrăgostească de teatru. Să-l citim și pe Ionuț Gurgu – notează sincer și frumos despre întâlnirea sa cu actoria.

Ionut Gurgu1

Subsemnatul, Ionuț Gurgu, muntean de la poale de Bucegi, declar pe propria răspundere că sunt profund și irevocabil pasionat și îndrăgostit de teatru. Și film. Această pasiune a început cu mult timp în urmă, pe când împlineam 5 toamne ruginii. Parinții m-au dus pentru prima dată la cinema-ul cu două săli din Sinaia; rulaTarzan the ape man (1932). Pentru prichindelul de mine care ascultă povești la pick-up și urmărea teatru de păpuși în grădinița, ecranul imens alb, multitudinea de scaune înrânduite, oamenii care își căutau locurile în sală, toate acestea îmi păreau o altă lume. Eram atât de fascinat și așteptam cu atâta nerăbdare să văd ce va urma, încât “de ce”-urile ieșeau din gura mea la fiecare minut. Primul meu contact cu filmul, cu actorii, cum mi se spunea că se numesc oamenii pe care îi vedeam pe ecran, dar și primul coșmar, gorila aceea imensă, urâtă și rea….. și prima dată nu se uita, nu? De atunci am râs, plâns, trăit cu fiecare personaj văzut și am visat că pot fi și eu ca ei, că aș putea ajunge și eu vreodată actor. Și am început să văd aproape orice film îmi pica la și în mână (perioada filmelor la video), până când, în timpul liceului, ajung la Teatrul de comedie din București, la spectacolul “Jack și stăpânul său”. Să fiu atât de aproape de actori, să văd jocul lor, să simt trăirile lor pe scenă, a fost ca o nouă descoperire, diferită de nebunia filmelor, mult mai intensă și reală, mai umană. Atunci a început să se taseze și mai bine ideea de a deveni actor. Dar, drumul meu nu a coincis cu cel al celor dragi din jurul meu, frica, lipsa curajului împletite cu conjunctura anilor ’90, situația financiară, beția adolescentină prin libertatea sălbatica a acelei decade m-au împins către un drum cu alte domenii de activitate, alte facultăți și mastere, funcții și profesii, culminând acum cu ceea ce se numește consilier/consultant ăn relații europene. Eu consider că acest drum rătăcit (cu diverse suișuri și coborâșuri, cu treceri de la stil jungle, la dance, trance-house, la pop rock, cu genuri de cărți de citit diferite – așa m-am regăsit în personajul din “M-am hotărât să devin prost”, de Martin Page, cu un record personal de cele mai multe filme horror văzute, etc.), deviat de la dorința mea cea mai mare – actoria, m-a pregătit, mi-a adus experiența și curajul necesare de a urma cursurile de actorie la mai bine de 30 de ani de la primul meu contact cu filmul. Și nu îmi pare rău. Niciodată nu e prea târziu. Și mi-am dat seama că ce am găsit aici, în actorie, prin cursurile pe care le urmez de aproape 2 ani, este exact ceea ce mi-a lipsit pentru a mă simți împlinit, împăcat cu mine, liniștit. Făra să-ți dai seama pleci de aici schimbat, (dacă mai pleci), plin de viață, mai jucăuș, chiar dacă vii pentru fun, pentru dezvoltare personală, pentru pregătire la admiterea la o facultate în domeniu. Simplul fapt că ești pe o scenă, în fața unor oameni străini și te expui emoțional te face mai responsabil, mai atent, mai abil cu tot ce se întâmplă în jurul tău. Încărcătura emoțională, atunci când ești pe scenă, este atât de placută și imensă încât, pentru mine, nu se compara cu nimic altceva. Odată ce simți această plăcere, odată ce simți gustul, cu greu te poți opri. Și eu vreau mai mult. Mi-am găsit drumul. În sfârșit.

P.S. Mi-ar plăcea să joc în “Gaițele”, Alexandru Kiritescu; ador această comedie, cu tipologii de personaje care se regăsesc și în jurul nostru, cu eterna luptă dintre generații, cu ignoranța și superficialismul caracateristic și azi.

Ionut Gurgu

Pe Ionuț îl puteți admira pe scenă în cele trei spectacole aniversare:

Sâmbătă 27 Septembrie ora 15:00 JUST ABOUT LOVE (INTRARE LIBERĂ – Imago Pub: Piața Națiunile Unite nr. 3-5)

Duminică 28 Septembrie ora 19:00 AUDIȚIA (INTRARE LIBERĂ – Imago Pub: Piața Națiunile Unite nr. 3-5)

Luni 29 Septembrie ora 19:30 SUPERMARKET LOVE (Teatrul Nottara – Sala Horia Lovinescu)