Cum am ajuns să te iubesc…

IMG-20191006-WA0089

Se spune că totul în viață se întâmplă cu un scop sau că tot răul e spre bine, deși în momente grele, numai la bine nu-ți stă capul.

Eu am ajuns la TeenMedia dintr-o pură întâmplare, dar scenariul din spate e mult mai complex și întunecat. Da, mi-a plăcut întotdeauna să-mi fac scenarii, chiar dinainte să descopăr lumea teatrului. Îi voi fi etern recunoscătoare persoanei care mi-a recomandat să vin în colțișorul acesta de artă.

Spun că am ajuns din întamplare aici, pentru că nici n-am îndrăznit măcar să visez că într-o zi voi juca pe o scenă. Era atât de departe de mine acest gând, încât n-aș fi reușit de una singură să-i permit să-mi zburde prin minte. Am descoperit la TeenMedia o dorință și un vis pe care nici nu stiam că le am. Și când au devenit realitate, fiecare părticică din mine a cunoscut pentru prima oară euforia, dar în același timp s-a revoltat, fiindcă nu i-am arătat-o mai de mult. De unde să i-o arăt dacă habar n-aveam că tânjesc după ea?

_WAM8528

Eu iubesc oamenii, mai mult ca pe mine însămi uneori. Unii sunt demni de iubire, alții mai puțin, dar uite așa ne facem mari. Oamenii pe care i-am întâlnit la TeenMedia, în schimb, sunt extraordinari și merită până și ultimul strop de admirație și iubire. Chiar și atunci când avem în comun doar pasiunea pentru teatru, ea e suficientă să ne aducă împreună, de parcă am fi suflete pereche. Mi se pare fantastic că un singur lucru te face să rezonezi cu atâtea persoane, și nu oricum, ci într-o manieră spectaculoasă, ca și cum am putea muta munții din loc, dacă ne-am propune. În cazul în care veți citi acest articol, vă mulțumesc că existați! Vă iubesc pe toți și îmi doresc să rămânem pentru totdeauna unii în viețile altora, într-un fel sau altul!

În viața asta scurtă, trebuie în primul rând să afli cine esti, și nu mă refer la tine cel din buletin, aia este proza. Poezia vieții vine din suflet, iar sufletul trebuie hrănit și el cu ceva, ca tu să te descoperi. Eu am ales să-i ofer posibilitatea de a fi cine vrea el să fie, prin intermediul personajelor pe care le-am construit împreună. 

Asta reprezintă TeenMedia pentru mine, hrană pentru suflet!

(Mădălina Dima)

Nopți albe în Cospadac

Ți s-a întâmplat vreodată să descoperi ceva atât de captivant și să te îndrăgostești iremediabil până în punctul în care ai impresia că nu te-ai plictisi niciodată dacă ai face acel ceva zi după zi? Ei au pățit-o. Sunt iremediabil îndrăgostiți de teatru! Iar iubirea asta sinceră se rostogolește precum un bulgăre și îi prinde într-o vâltoare de entuziasm. I-am văzut cum se agită, cum se implică și cum trăiesc intens fiecare etapă a creației spectacolului.

Pe 16 decembrie, de la ora 15:00, la Godot Cafe Teatru puteți vedea și voi cum se simte iubirea de scenă: Nopți albe în Cospadac.

Cu: Alexandru Kedei, Alina Șerban, Andrei Dobrin, Mădălina Dima, Cristian Giuclea, Cristina Apostol, Robert Ionescu, Claudiu Popovici

Cu participarea actriței Patricia Ionescu

Coordonator: Alex Vlad 

Într-un oraș superb, doi tineri, Aurelia și Orazio, sunt îndrăgostiți. Însă Dottore, tatăl lui Orazio, nu își lasă fiul să se însoare decât cu o fată cu zester mare. Tatăl Aureliei, Pantalone, este un om de afaceri de succes, dar este foarte zgârcit și vrea ca fiica lui să se căsătorească fără zestre, cu un bărbat bogat, așa cum este Capitano. Pentru că le este interzis și nu se pot vedea unul cu altul, Aurelia și Orazio comunică prin scrisori pe care și le trimit noaptea prin servitorii lor: Columbina și Arlechino. Singura persoană din ținut care ar putea să oficieze o nuntă între cei doi îndrăgostiți e La Signor, dar ea niciodată nu ar trece peste cuvântul celor doi părinți. Pfff… e complicat și cine știe dacă le este scris să fie împreună. Acțiune!

Nopti albe in cospadac

 

Din lecțiile importante ale vieții

Screenshot_2

Puțini sunt cei care știu că în urmă cu șase luni am ales să fac o schimbare radicală în legătură cu lucrurile pe care le simțeam, dar cărora nu le-am acordat prea mare atenție din lipsă de timp, de teamă, chiar și de neîncredere în propriile forțe. Având frământările acestea, am decis că e cazul să trec la fapte. M-am apucat de cărticica despre care deja știți, cu ușurință a urmat și a doua, iar acum nu-mi vine să cred că urmează altele. Am dat o atenție deosebită și blogului pe care am încercat să-l cresc puțin și am reușit. Când îmi spunea Răz că poți avea beneficii din asta, nu-l credeam nicio secundă. M-am înșelat și ce bine-mi pare! Mi-am mai răscolit o țâră prin suflet și-am dezgolit încă o dorință: aceea de a simți fiorii unei scene, de a-mi demonstra că pot să mă prezint în fața unor oameni cum ei nu se așteaptă, așa amatoare, fricoasă și speriată de găini, de muște, de câini și de curcani. Am optat pentru Teen Media Academy. De ce? Pentru că am avut acel feeling când le-am descoperit site-ul. Poate că cei care vor intra acum pe pagina lor vor spune că mai degrabă prețul m-a atras. Nu neg acest lucru, însă vă mărturisesc cu atâta sinceritate câtă poate încăpea în mine, că raportul preț-calitate este de nerefuzat și greu de atins la alte școli de profil. Au fost 24 de ședințe făcute ca la carte, de oameni profesioniști, profesori la UNATC sau absolvenți de facultăți în domeniu. Nu vreau să trec mai departe, fără să amintesc de Alex Vlad, un profesor excepțional, care s-a ocupat de grupa noastră cu un profesionalism cum rar îți este dat să întâlnești. Deasemenea, Cristian Bajora, regizor și fondator Teen Media Academy, ne-a urmărit, ajutat și susținut îndeaproape pe tot parcursul celor trei luni. Îmi vine să râd pentru că am avut niște proiecții imaginare în ceea ce-l privește și uite, mărturisesc aici, public, că nu-mi este frică de tine!!!!!  :-)))

(…)

Dacă aș spune că sunt altcineva acum, probabil că nu m-ați crede. Am vrut să mă „vindec” și-am reușit. Cum? Cu scris, citit, jucat și joacă.
Iar la final, mă înclin, Teen Media Academy! M-ai făcut un om mai mare (în gândire și-n suflet).

Articolul integral poate fi citit aici – http://alinam.ro/life/din-lectiile-importante-ale-vietii/

Mulțumim, Alina Șerban!

5 motive pentru care trebuie sa faci cursuri de actorie

Toamna este anotimpul transformarilor – cand practic mai ai la dispozitie doar cateva luni in care sa-ti pui in practica gandurile de schimbare (in bine) pe care le-ai avut la inceput de an. Iar noi credem ca printr-un astfel de curs de teatru poti sa devii cea mai buna versiune a ta. Iata doar 5 motive pentru care trebuie sa incerci:

 11988483_1078994945468675_6303688466894150290_n

  1. Vei invata sa comunici mult mai eficient cu cei din jurul tau

    Da, cateodata e destul de greu sa te faci inteles de colegi de serviciu, prieteni sau chiar de iubit/iubita. Poate ca nu gasesti cuvintele potrivite, poate ca nu spui exact ceea ce ar trebui. Actorii si regizorii sunt maestri ai dictiei si ai dialogului si te pot ajuta, prin exercitiu, sa te exprimi astfel incat cei din jurul tau sa te auda si, cel mai important, sa te asculte. CLAR SI TARE, poti sa experimentezi noi tonalitati vocale si sa devii mai increzator in vocea originala cu care ai fost inzestrat.

    Vei invata sa ai mai multa incredere in tine si in corpul tau

    Atunci cand ai multe emotii esti predispus sa le ascunzi, insa limbajul nonverbal te poate trada foarte usor. Imagineaza-ti ca te afli pentru prima data fata in fata cu cineva si trebuie sa ii dai o veste foarte importanta: in timp ce vorbesti, probabil vei evita contactul vizual cu persoana respectiva; daca esti asezat probabil iti vei incrucisa picioarele si te vei juca foarte mult cu mainile sau cu degetele, iar daca stai in picioare probabil nu vei stii ce sa faci cu corpul tau. Este firesc, emotiile te acapareaza, iar corpul te tradeaza. Doar ca prin cursuri de actorie iti poti educa postura si te poti afisa cu mai multa incredere. Trebuie doar sa vrei.
    12390872_1132388106796025_3559423564714897730_n
    3. Te eliberezi de stresul si tensiunea vietii de zi cu zi prin creativitatea artistica

    Fie ca ai avut o zi stresanta la job, fie ca ai avut o zi proasta la scoala – in cadrul cursului de actorie poti sa te eliberezi de toate aceste emotii negative. Cursul de teatru te plimba printr-o paleta foarte variata de emotii si sentimente si iti da ocazia sa te eliberezi de tot ce ai adunat in interior. Experimentand ajungi sa te cunosti mai bine.

    4. Vei intelege ca e ok sa fii vulnerabil

    Ti-e teama sa nu gresesti si sa nu fi judecat? Prin teatru poti sa uiti de aceste inhibitii pentru ca te ajuta sa descoperi ca nimic din ceea ce este uman nu poate fi penibil, ci doar natural. Vulnerabilitatea este umana si nu trebuie sa-ti consumi energia incercand sa o ascunzi.

    5. Iti vei face prieteni intr-un mediu pozitiv si dinamic

    Cand viata te tine atat de ocupat, cand mai ai timp sa iti faci prieteni? La cursurile de actorie s-au sudat prietenii durabile pentru ca intalnind o diversitate foarte mare de personalitati, de varste si din medii diferite, ai posibilitatea sa scapi de prejudecati si sa cunosti cu adevarat oameni. Prin intelegere si toleranta, prin extinderea cursului dincolo de orele fixe, prin iesiri in oras sau in afara orasului – poti sa redescoperi ca oamenii sunt minunati!

    Sunt doar cinci motive, dar sigur poti sa gasesti mai multe. Fa un curs de actorie – nu o sa regreti pentru ca are puterea sa schimbe vieti!

Se fac inscrieri pentru grupele de incepatori si de avansati care vor incepe aceasta toamna! Detalii pe www.teenmedia.ro sau la 0727 033 004

12795527_1174646472570188_2935944866984309949_n

 

Un bărbat și mai multe femei… pe timp de vară

Grupa de avansați a cursurilor de actorie TeenMedia din această vară se ridică la înălțime, pe scena din podul La Scena, și prezintă prietenilor numeroși  comedia Un bărbat și mai multe femei. Au lucrat mult, iar acum, la a doua urcare pe scena, micii actori vor avea parte de un maraton al spectacolului susținând patru reprezentații unde au nevoie de multe aplauze și încurajări. Coordonat de regizorul Cristian Bajora, spectacolul Un bărbat și mai multe femei introduce publicul în lumea lui Garunski. un barbat năucit de femeile din jurul său – care sunt fie prea cuminți, prea agitate, prea autoritare, prea disperate, victime sau incurabil romantice. O buimăceală cu adevărat amuzantă!

Vă așteptăm luni și marți, 13 și 14 iulie, sau luni și marți, 20 și 21 iulie, să le țineți pumnii și să-i admirați la Teatrul În Culise din club La Scena (Calea Călărașilor nr. 55 – la intersecția cu Mântuleasa).

Pentru rezervări vă rugăm să îi contactați pe actorii din spectacol! 🙂

Pe scenă se vor urca: Sami Al Tawel, Larissa Sandulescu, Gwendoleen Cepraga, Natalia Russ, Oana Guță, Daniela Badiu, Bianca Durdui, Dana Gherase și Loredana Stancu.

Coordonator spectacol: Cristian Bajora

Zi(-)le de altădată

Veștile bune din luna aprilie nu se lasă așteptate! Avem acești tineri actori ai scolii de teatru TeenMedia, prezentabili și frumoși, care weekendul acesta vor face cunoștință cu faimoasa doamnă a teatrului – scena! Grupa de începători coordonată de Alex Vlad s-a pregătit intens (chiar și peste program!) pentru readuce la viață scenete faimoase din România de-altădată. Ne așteaptă două zile încărcate cu umor fin, emoții tremurate și adrenalină!

Zi(-)le de altădată se va juca sâmbătă 18 aprilie ora 15:00 și duminică 19 aprilie ora 15:00

V-așteptăm să-i încurajați și să-i aplaudați la Teatrul În Culise (din incinta Copper’s Pub) – str. Hristo Botev nr. 25.

Zi le de altadata

Pe scenă se vor urca:

Roxana Erceanu

Daniela Badiu

Loredana Stancu

Cătălin Costache

Adriana Gheorghe

Maria Bunea

Oana Stoian

Madalina Macxim

Carmen Raduță

Gwendoleen Cepraga

Sergiu Berce

Diana Rusu

FACEM INSCRIERI!

ÎNSCRIERI pentru cursurile de actorie Teen Media Academy!

Prinde și tu un loc în grupele TeenMedia sau oferă un cadou altfel celor dragi! Te așteptăm la înscriere vineri, 13 decembrie, între orele 15:00-20:00. Trebuie doar să te programezi!

Programează-te cu ajutorul FORMULARULUI  sau la numărul de telefon 0727 033 004 și vino la sediul nostru din str. Pictor Ștefan Luchian nr. 12 B.

Înscrierile se fac în ordinea programărilor și în limita locurilor disponibile!

Informații suplimentare la office@teenmedia.ro sau 0728 905 694

 Cursuri de actorie pentru newsletter copy