Love is a gift

Love is a GiftLuni, 2 Aprilie, cursanții noștri de la grupa de avansați se vor afla “într-un teritoriu neorganizat, districtul 13, zona 7”. Și nu, nu îl căutați pe hartă pentru că nu o să îl găsiți. Mai bine veniți la Teatrul de Artă de la ora 20:00 si vă promitem un spectacol despre dragoste în toate felurile.
După 3 luni de repetiții, muncă, emoții și pasiune am ajuns cu toții la concluzia că teatrul este dragoste, iar dragostea este un cadou pe care vrem sa îl împărtășim cu voi toți.

Pe scenă vor urca:  Alina Șerban, Claudiu Popovici, Cristiana Drăgan-Nazarie, Alicia Tudor, Diana Bărbulescu, Robert Ionescu, Ioana Macovei, Alexandru Kedei, Victor Moldovan, Cristina Apostol, Andreea Gacea, Andreea Voicu, Mădălina Dima și Cristian Giuclea.

Coordonatori: Alex Vlad și Cristian Bajora

Vă așteptăm!

 

Advertisements

Un bărbat și mai multe femei… pe timp de vară

Grupa de avansați a cursurilor de actorie TeenMedia din această vară se ridică la înălțime, pe scena din podul La Scena, și prezintă prietenilor numeroși  comedia Un bărbat și mai multe femei. Au lucrat mult, iar acum, la a doua urcare pe scena, micii actori vor avea parte de un maraton al spectacolului susținând patru reprezentații unde au nevoie de multe aplauze și încurajări. Coordonat de regizorul Cristian Bajora, spectacolul Un bărbat și mai multe femei introduce publicul în lumea lui Garunski. un barbat năucit de femeile din jurul său – care sunt fie prea cuminți, prea agitate, prea autoritare, prea disperate, victime sau incurabil romantice. O buimăceală cu adevărat amuzantă!

Vă așteptăm luni și marți, 13 și 14 iulie, sau luni și marți, 20 și 21 iulie, să le țineți pumnii și să-i admirați la Teatrul În Culise din club La Scena (Calea Călărașilor nr. 55 – la intersecția cu Mântuleasa).

Pentru rezervări vă rugăm să îi contactați pe actorii din spectacol! 🙂

Pe scenă se vor urca: Sami Al Tawel, Larissa Sandulescu, Gwendoleen Cepraga, Natalia Russ, Oana Guță, Daniela Badiu, Bianca Durdui, Dana Gherase și Loredana Stancu.

Coordonator spectacol: Cristian Bajora

Au început înscrierile pentru grupele din toamnă!

Odată cu sfârșitul verii, cursurile de actorie se întorc pe lista de priorități a bucureștenilor. Teen Media le aduce o bucurie și dă startul sezonului de înscrieri pentru grupele care vor începe în această toamnă!

Cursurile de actorie te ajută să faci primii paşi – fie către o carieră de actor, fie către descoperirea sinelui. După cinci ani de experienţă vrem să facem ceva mai mult: cursanţii noștri se vor întâlni cu un număr impresionant de profesionişti din domeniile teatrului şi filmului. În programă veți regăsi ateliere de dicţie-vorbire, pantomimă, improvizaţie, elemente de expresie non-verbală, mijloace de expresie în faţa camerei de filmat, cascadorie, clownerie, studiul textului dramatic și literar, studiul personajului. Vedeta cursului rămâne însă spectacolul de la final, care lasă o amprentă puternică în memoria participanților.

 

Povestea Teen Media – gândeşte-te la acel ceva de care au nevoie toţi cei care trăiesc acum. De oameni. Pentru a te elibera de stres, pentru a ieşi din rutină, pentru a depăşi timiditatea sau frica de vorbit în public, pentru a deveni mai bun în ceea ce faci… ai nevoie de oameni. Alţi oameni care te vor ajuta şi te vor susţine. Şi ai nevoie de teatru. Pentru că teatrul este arta care te ajută să cunoşti cel mai bine omul: pe tine sau pe cei din jur. Aşa apare  scoala de teatru TeenMedia Academy. Locul unde oamenii trăiesc într-o simbioză perfectă cu teatrul.

 

Pentru mai multe detalii sunați la 0727 033 004 sau vizitați site-ul nostru www.teenmedia.ro.

Un basm, o lume magică…

bogdan

De ce m-am inscris?

M-am inscris la teen media din pura curiozitate, din dorinta de a descoperi o lume, o experienta noua, o latura artistica pe care sa o explorez in lung si in lat.

De ce TeenMedia?

As numi-o pura intamplare, coincidenta, atractie reciproca. Intamplator am nimerit la o piesa In Culise, pe vremea aceea la vechiul local de langa Xenopol. Mi-a placut extrem de mult ce am vazut si am trait. Apoi am intrat de curiozitate pe bloguri si pe pagina oficiala si am descoperit “legatura” si oportunitatea pentru teen media.

Ce am descoperit mai exact?
bogdan 2
Un basm, o lume magica care nu credeam ca exista intr-un oras ca Bucuresti, un loc, o activitate si niste oameni care sa ma umple cu energie, buna-voie si bucurie.
Pare ca am deschis o cutie cu comori. E mare lucru in ziua de azi sa vii undeva, sa depui efort, si sa pleci cu zambetul pe buze! La munca nu faci asta, nu prea faci asta pe nicaieri. Am deschis o comoara din care ies raze de bucurie si multe sentimente de implinire si magie si care te acopera, si iti doresti sa te acopere in continuare si sa nu se termine.
Am gasit aici numai oameni minunati, pe care am sa-i numesc magicieni. De la regizori, coordonatori, actori-profesori pana la colegii de scena. Oameni alaturi de care m-am simtit si imi doresc sa ma simt in continuare ca intr-o poveste plina de farmec, care m-a primit cu bratele deschise si mi-a oferit experiente inegalabile si incomparabile. Nu are rost sa mai spun ca am invatat atat de multe lucruri noi si frumoase, incat nu pot fi numarate, cuantificate, masurate, etc.

bogdan3

Despre cursuri si spectacole…

Cursurile sunt pline de energie, foarte diverse, parca nu ai timp suficient sa te bucuri de tot ceea ce descoperi. Extrem de interactive, pline de emotie, distractie, neprevazut. Personal le-am recomandat si o voi face in continuare de fiecare data cand am ocazia.
Dupa cursuri si ateliere urmeaza pregatirea mult-asteptatului spectacol, cand faci cunostinta cu scena, cu arta in sine. Nu cred ca am trait in ultimul timp senzatii atat de placute, emotii de nedescris si chiar fiori inainte si la momentul intrarii pe scena.

Ultimul spectacol a fost ceva cu totul deosebit. Alaturi de 14 magi de la Rasarit am muncit mult si am reusit sa ridicam sute de oameni in picioare, sa ii facem sa se bucure alaturi de noi inainte de Craciun, sa le punem zambete pe fata si sa le impartasim multa bucurie si voie buna.

Nu am fi reusit fara coordonatorul nostru, care a stiut cum sa ne slefuiasca si cum sa ne puna in valoare. Am reusit sa cream un show, un spectacol minunat cu scene de film si muzica. Personal marturisesc ca imi doresc sa il reproduc la infinit alaturi se colegii mei. Atat de frumos a fost!

Ce imi doresc?

Sa continui sa fac parte din lumea asta minunata. Sa fiu in continuare parte la magie, sa raman alaturi de oamenii care mi-au intrat la inima si de ce nu, sa cunosc altii noi! Sa raman sub acoperisul asta de basm si macar sa repet ce am facut pana acum de cat mai multe ori!

Din suflet,
Bogdan Stroe

bogdan4