Eu pentru cine votez?!

Vine vara bine-mi pare am spectacole-n buzunare!

Fie frig sau cald, cursanţii Teen Media Academy îndură.. Îndură, îndură şi iar îndură! Pentru că indiferent de anotimp ei lucrează din greu pentru spectacole de înaltă calitate.

Weekend-ul acesta vor fi trei seri de comedie asigurate de grupa de începători coordonată de Cristian Bajora.

Îl readucem pe Caragiale pe scenă cu o grupă delicioasă!

Rugăm prietenii şi rudele să se-adune cu mic cu mare, să cumpere flori şi să-şi antreneze mâinile pentru aplauze furtunoase!

Piaţa Naţiunile Unite nr. 3-5, bloc B2, demisol..

(Detalii despre cum ajungeţi găsiţi aici http://teatru.inculise.ro/contact.html)

EU PENTRU CINE VOTEZ?!

SÂMBĂTĂ 20 Iulie ora 20:00

DUMINICĂ 21 Iulie ora 20:00

LUNI 22 Iulie ora 20:00

Intrarea la spectacol este liberă, dar puteţi face donaţii pentru teatru şi pentru a susţine existenţa acestuia  în cutia care se va afla la intrare. Vă aşteptăm să fiţi alături de ei la prima experienţă cu teatrul!

Eu pentru cine votez

Îi vedem pe:

Andreea Goga

Emilia Vulcan

Andrei Avram

Adelina Onea

Bogdan Stroe

Andreea Tomuleasa

Lucia Nistor

Vlad Tănăsie

Marius Marinoff

Ilie Nae

Şi acum să vedem dacă ştiţi ce trebuie să le uraţi înainte de a se urca pe scenă… 🙂

“DAWN WAY” sau drumul către fericire

Luni, 24 Septembrie, 2012. Ora 20:00. Teatrul Nottara.

Am mai aprins o stea cu inimile noastre pe cerul Teen Media. După un an de muncă (şi trei ani de experienţă!!!) şi cu ajutorul unor oameni dragi şi buni am reuşit să punem pe picioare un proiect măreţ. Timp de un an de zile s-a lucrat intens pentru ca acest spectacol, Dawn Way, să iasă extraordinar. Din repetiţie în repetiţie gândurile noastre prindeau aripi.. şi ne-am dorit foarte mult să ducem spectacolul în stradă în stradă. Aşa l-am gândit – aveam un text extraordinar, aveam maşinile, aveam nebunii frumoşi care se avântă curajoşi în astfel de proiecte. Dar ne-au lipsit relaţiile pentru a reuşi să închidem o străduţă din Bucureşti. Dar nu am renunţat – aşa că am dus spectacolul pe scena unui mare teatru – Nottara.

Am sărbătorit trei ani de existenţă a cursurilor de actorie, trei ani în care am întâlnit oameni minunaţi care au crescut frumos alături de noi. Suntem mândri de cei care au ales să-şi schimbe radical viaţa şi s-au îndreptat către facultatea de actorie şi de cei care şi-au răpit în fiecare săptămână ore pentru a veni În Culise la repetiţii. Să fii actor nu-i lucru uşor, mai ales când trebuie să lucrezi şi în altă parte.

Spectacolul de luni ne-a demonstrat că se poate să îi aduci pe cursanţi la un nivel foarte înalt, la profesionalism. După încheierea spectacolului bucuria cea mai mare a fost când spectatorii ne spuneau preferaţii şi nici măcar nu-şi dăduseră seama că cei de pe scenă nu au cu toţii profesia de actor, ci sunt pregătiţi în urma unui curs de actorie. Vrem să vă mulţumim tuturor celor implicaţi în proiectul DAWN WAY: Florin Frăţilă, Paul Alexandru, Cristian Bajora, Laura Marin, Alexandru Banciu, Dorin Enache, Mihaela Horotan, Violeta Belegante, Daniel Georgescu, Bogdan Stanciu, Andrei Necula, Ionuţ Iftimiciuc, Alexandru Minculescu, Ştefan Nistor, Theodora Nechiti, Diana Dumbravă, Monica Florescu, Ioana Mândreş, Larisa Boblea, Alida Coman. Şi bineînţeles, lui Oleg Bogaev pentru text, Elvirei Platon-Rîmbu pentru traducere şi lui Ştefan Caraman pentru adăugiri.

DAWN WAY – CALEA SPRE INFERN

TEEN MEDIA ACADEMY – UPGRADED 

– Cursuri de actorie la un alt nivel –

Povestea TeenMedia – gândeşte-te la acel ceva de care au nevoie toţi cei care trăiesc acum. De oameni. Pentru a te elibera de stres, pentru a ieşi din rutină, pentru a depăşi timiditatea sau frica de vorbit în public, pentru a deveni mai bun în ceea ce faci.. ai nevoie de oameni. Alţi oameni care te vor ajuta şi te vor susţine. Şi ai nevoie de teatru. Pentru că teatrul este arta care te ajută să cunoşti cel mai bine omul: pe tine sau pe cei din jur. Aşa apare Teen Media Academy. Locul unde oamenii trăiesc într-o simbioză perfectă cu teatrul.

Cursurile de actorie te ajută să faci primii paşi – fie către o carieră de actor, fie către descoperirea sinelui. După trei ani de experienţă am vrut să facem ceva mai mult. Astfel că structura cursului a suferit modificări ÎN BINE! Începând cu această toamnă cursanţii se vor întâlni cu un număr impresionant de profesionişti din domeniul teatrului şi al filmului. Astfel, de acum vă puteţi bucura de ateliere de dicţie-vorbire, pantomimă, improvizaţie, elemente de expresie non-verbală, mijloace de expresie în faţa camerei de filmat, acting in english, cascadorie şi clownerie. Bineînţeles, rămân în programa cursului şi spectacolul pregătit pentru final şi studiul textului dramatic şi literar şi studiul personajului.

Vă asigurăm că vă veţi îndrăgosti de profesorii noştri! Dana Voicu, Cristina Moldoveanu, Iulian Gliţă, Cristian Bajora, Florin Frăţilă, Alexandru Maftei, Alexandru Minculescu şi Ionuţ Iftimiciuc – sunt doar câteva dintre numele pe care cu siguranţă le veţi căuta atunci când vă veţi dori să mergeţi la teatru sau la film.

ÎNSCRIERI

Odată cu toamna şi cu aniversarea Teen Media se bucură de noi cursanţi. Două grupe au început în septembrie, iar luna octombrie se anunţă la fel de bogată (!): avem două grupe – una cu program de weekend (Sâmbătă şi Duminică, ora 14:00) şi una în cursul săptămânii (Marţi şi Joi, ora 18:30). ATENŢIE – mai avem doar câteva locuri disponibile!

PLUS – Weekendul trebuie să îi bucure şi pe copii. Astfel că pentru cei între 7 şi 13 ani avem o grupă cu program Sâmbătă şi Duminică de la ora 11:00 şi, bineînţeles, o programă adaptată vârstei lor.

Pentru  mai multe informaţii puteţi suna la 0727 033 004.

Mai jos puteţi să-i vedeţii pe oamenii noştri frumoşi din spectacolul DAWN WAY.

 

 

 

Casa asta magica

Teen Media a devenit un micro-univers. Si-a dorit si a reusit, sau e pe o cale sigura spre a reusi sa devina un punct de referinta in entertainment, dar si training in Bucuresti. Intr-un timp foarte scurt am reusit sa nastem un proiect mai mult decat ambitios.

Este un vis. Nici nu speram acum doi ani cand am inceput sa ajungem aici. Avem spatiul nostru de relaxare, spatiul nostru de lucru si cel mai important un teatru al nostru. Locul asta este ceea ce am gandit dintotdeauna si cu ajutorul vostru el va trai si va creste sub ochii nostri. Au trecut deja 3 saptamani de cand avem evenimente in fiecare zi, printre care si spectacolul Omul cu o Singura Aripa realizat cu Trupa TeenMedia care a ajuns la a 4-a reprezentatie la Teatrul In Culise. Am adus prieteni actori si regizori care sa va incante cu minunatele lor spectacole, avem petreceri si karaoke, iar in curand veti putea asista la Lansarea Oficiala a Teatrului In Culise. Cele trei spatii, independente, dar unite in misiunea lor, teatrul, pub-ul si sala de ateliere, faptul ca ele exista, sunt mandria Teen Media si un punct de plecare pentru ceea ce specialisti numesc Teatrul Nou.

Sunt multe de facut in casa dIn Culise si reusim tot mai greu sa ne aventuram pe blog. Asta nu inseamna ca activitatea nu este intensa la cursuri. Ne pregatim de spectacolele de absolvire care se vor juca in luna Decembrie. Victoria pregateste impreuna cu grupa de avansati un spectacol pe un text original pe care este posibil sa-l pastram in stagiune, Cristi si Mihai lucreaza cu doua grupe de incepatori un Caragiale si o noua punere in scena pentru Un Barbat si Mai Multe Femei si, nu in ultimul rand, pregatim cu a doua grupa de avansati un spectacol extraordinar pe care o sa “Doriti sa-l revedeti”. Dana tocmai se pregateste sa inceapa atelierele cu o grupa de incepatori si abia asteptam sa vedem ce spectacol ne va propune de data asta.

Nici nu am avut vreme sa postam reusita frumoasa a Dianei si a Madalinei la UNATC. Felicitari fetelor si succes pe noul drum! De acum discutam de la profesionisti la profesionisti!

Zilele trec cu repeziciune, fiecare secunda aici la Teen Media inseamna creatie si mai nou responsabilitatea unui spatiu de joaca mai serios si mai performant. Va asteptam si pe voi sa pasiti in lumea noastra colorata si luminoasa!

As vrea sa opresc secunda aia…

2 ani?! NUUU! As vrea sa opresc timpul in loc! As vrea sa opresc secunda aia in care recream viata la atelierul de actorie! As vrea sa opresc secunda aia in care ne privim unii altora sufletul! As vrea sa opresc secunda aia cand vad ochii razand la auzul aplauzelor! Eu am lucrat doua spectacole anul acesta la TEEN MEDIA: O SCRISOARE PIERDUTA si DON JUAN SE INTOARCE DE LA RAZBOI. Dupa ore si ore de munca, as vrea sa opresc secunda aia cand am incredere in OAMENII MEI si-i arunc in fața publicului! As vrea sa ne mutam cu totii la malul marii si sa ne jucam cu sentimentele,cu vorbele,cu nisipul-se stiu cei VINOVATI!!! 🙂 Vreau sa va multumesc tuturor celor pe care i-am intalnit la atelierul de actorie si tuturor celor pe care-i voi intalni in noul an!

La multi ani, TEENMEDIA!!!

MIHAI CALOTA

Secvente din spectacolul “Vitrion Bibicule”

O amintire frumoasa dintr-o dupa-amiaza de Aprilie. Va multumesc!

Da, sunt hotarata!

7 Aprilie, ziua mamei mele, repetitia generala la “Vitrion, bibicule!” , prima repetitie pe scena. Am plecat de-acasa cu taxi-ul dar eu aveam impresia ca zbor, priveam Bucurestiul care se pregatea sa adoarma, dar eu eram mai treaza ca oricand, aveam in mine un foc peste care am aruncat gaz.

Asta am simtit cand am pus prima oara piciorul pe scandura. Am avut senzatia ca explodez, ca iau foc, ca ceva mai puternic decat mine ma stapaneste. Luminile, acordurile de vals si de flasneta , parfumul “altor “vremi”, prezenta aproape perceptibila a stimabilului domn Caragiale,  m-a transpus intr-o stare in care am stat continuu pana in ziua spectacolului.

Si-a venit ziua spectacolului. Trezita de dimineata, fara sa-mi beau cafeaua de frica sa “nu mor pe scena de inima” , cum imi spunea partenerul meu de scena Dorin, inima care deja ma durea de 2 zile la propriu , cred ca de nerabdare, ma apucase frica ca nu am emotii. Si atunci Cristi mi-a zis “nu le cauta tu, ca te gasesc ele pe tine”   Am dat pe gat 2 cafele una dupa alta abia la ora 13, cu 2 ore inainte de spectacol.Vanzoleala, agitatie, unii mai calmi, altii mai agitati, toti speriati, stiind ca in teatru ai o singura sansa sa dai tot. Nu poti repeta, nu poti trage duble. Si Cristi ne-a bagat pe toti in cabina actorilor. Stateam toti inghesuiti, pandind zgomotele de pe hol, entuziasmati ca sala incepe sa se umple, repetand, vorbind singuri cu fata la usa (eu cu vitrionul in mana), scotandu-mi si punand-mi la loc pantofii de teama ca o sa amortesc pe scena si o sa cad de pe scaunul pe care trebuia sa-l escaladez.

A intrat Mihai (Calota) , ne-a spus ca suntem frumosi, ne-a urat succes, vedeam totul ca prin ceata, mintea mea era o galeata mare in care gandurile nu mai aveau loc sa pluteasca pentru ca erau prea inghesuite unele langa altele, motiv pentru care nu mai percepeam niciunul.   A venit Cristi , ne-a strans in brate ca inaintea unui meci de baseball, ne-a dat din energia lui, si-am pornit, prin intuneric, pe ritmuri de vals, pe langa publicul care ne-astepta si-am intrat in culise…

De-aici incolo nu mai stiu nimic, mi se parea ca totul se petrece cu viteza luminii, totul era pe repede inainte, eu stateam ca proasta inca cu Caragiale in mana si citeam de zor si ma strambam la carte pe post de Dorin – nu stiu de ce, ca stiam textul , dar  asa am fost toata viata mea , “nebuna”.   Unii intrau, altii ieseau, unii se-aruncau pe jos fericiti si epuizati dupa ce terminau, eu ma gandeam ca nu pot face asta pentru ca nu terminasem de jucat si nici nu vroaim sa-mi stric rochia.

Si-a venit prima mea scena. In coltul din stanga ghemuiti intr-un fel de debara eu si cu Dorin ne incurajam reciproc. Cei drept mai mult el pe mine ca ma stie stresata si nebuna si pentru asta ii multumesc enorm!   Intra Dorin, trece majestuos si profesionist peste faptul ca a spart un neon cu capul si incepe nebunia…..Vorba Vetei “n-am vazut nimic, n-am auzit nimic”. Acel “CEVA” a pus stapanire pe mine si s-a manifestat prin mine. Am simtit ca sunt stapanita si ca stapanesc. Nici nu stiu daca am jucat, am fost eu, Mitza cea pasionala si nebuna de gelozie care e in stare sa-i arda ochiilui Nae si s-o omoare pe Didina. Am tipat, m-am isterizat, l-am alergat, m-am suit pe tocuri pe scaunul de care mi-era frica si nu m-a mai interesat daca cad, stiam ca m-as fi ridicat oricum si as fi luat-o de la capat. Pentru ca nimic in viata mea pana acum nu m-a facut sa am atata putere si dorinta ca placerea imensa de a juca. Si n-am cazut, pentru ca “sunt ploiesteanca”! (trebuie sa marturisesc ca de la scena asta cred eu mi se trage numele de nebuna in cercul nostru, dar eu stiam demult ca sunt).

Pana la urmatoarea mea scena am avut impresia ca au trecut maxim 10 secunde. De mica am vrut sa o joc pe Zoe pentru ca o iubesc pentru multitudinea de schimbari de stari si de expresii, pentru complexitatea manifestarilor pe care le poti avea jucand-o. Geamana din mine divizata mereu, cu stari schimbatoare abia astepta sa imbrace haina Zoii.

Am fost o Zoe disperata cand citeste scrisoarea, speriata cand el o cearta ( aproape am simtit ca plang la  propriu-imi simteam barbia miscandu-se si nu puteam s-o controlez) sireata cand il ataca pe Fanica, aparent vulnerabila cand se roaga de el, o Zoe stapana pe sine chiar daca ochii ei mimeaza vulnerabilitatea, o Zoe care nu da doi bani pe “nimicurile politice” ale lui Fanica si pentru care bunul cel mai de prêt pe lumea asta este pielea ei, o Zoe hotarata sa treaca peste tot si sa biruiasca tot, o Zoe mai dezlantuita poate decat de obicei, care simte sa bata din picior si sa-i arunce priviri pline de ura lui Fanica, gata sa-l zdrobesca ea pe el, dar Zoe din spatele mastii era o Zoe care era fericita peste poate,o  Zoe transfigurata de fericire ca v-a putut face sa radeti, careia nu i-a  pasat  ca poate arata ca dracu cand plange si se stamba.

Cand am urcat pe scena toti la final, mintea mi s-a oprit, tot ce am stiut a fost ca a fost CEA MAI FERICITA ZI din viata mea. Pentru ca am simtit tot ce-am simtit si pentru ca eu sunt cea mai fericita cand fac lumea sa rada.

Despre drumul pana la acest punct maxim, as vrea sa vorbesc acum.   Eu cred ca nimic nu e intamplator in viata si nici intalnirea dintre noi colegii, si dintre noi si  Cristi si  Mihai nu este. Aparent diferiti unii de altii, cu preocupari diferite, temperamente si mai diferite, varste diferite, cred ca ceea ce a fost NUMITORUL COMUN a fost iubirea pe care o purtam declarativ (extrovertitii) sau discret (introvertitii) copilului din noi. Pentru ca noua ne-a placut tuturor sa ne jucam. Ca si  copiii in tarana, fara sa  ne pese ca ne murdarim, tavalindu-ne pe jos, facand ca animalele, urland ca lupii-toate la propriu- reusind pana la urma sa nu ne mai pese de nimic decat de JOCUL in sine. Si din acest joc, am ajuns sa ne iubim, si sa fim legati emotional unii de altii. Am impresia ca suntem ca o retea din care daca unul are un moment de cadere toata plasa se muleaza perfect ca sa-l readuca in starea initiala, ca un mecanism perfect controlat. Si uite asa, cu efort sau fara, in retea s-au integrat:  un Dorin intelectual cu gusturi fine caruia ii place sa explice si mai mult lucrurile profunde si care a avut ocazia  sa isi manifeste marele sau talentul oratoric in piesa, o Mihaela declarata la inceput chiar de ea emotiva dar care ne-a impresionat cu paleta larga de expresii, o  Diana careia nu-i e frica sa-si spuna clar si raspicat parerea si care a facut deliciul intalnirilor noastre, lasandu-ne cu gura casacata cand l-a jucat pe Spiridon nu de alta dar ca sa putem rade cu gura pana la urechi, o Daniela copila delicata si frumoasa si irezistibila in rolul Zitii, o Annie care iubeste muzica si care a adus printre noi o prezenta aristocrata si in realitate si in rol,  Bianca doamna avocat care a ras cu noi cot la cot si care a intrat f bine in rolul din Conu Leonida fata cu reactiunea, un Vasile surprinzator, un director transformat peste noapte intr-un Rica delicious, o Larisa care pare ca s-a nascut pe scena si cu mine , “nebuna” cum mi-a ramas numele pentru ca indiferent de rezultat, cred ca ei au simtit ca fericirea mea interioara cand joc se traduce in exterior printr-o aparenta de nebuna.

Am avut doi profesori si prieteni senzationali, Mihai si Cristi , care s-au implicat poate cateodata mai mult decat noi insine in ceea ce faceam noi, care nu stiu cum ne-au ghicit pe fiecare si ne iubesc pentru ceea ce suntem, asa imperfecti si enervanti. Mihai si Cristi cred ca nici nu-si imagineaza insa cat II IUBIM noi pe ei. Exista oameni in viata care ti-o schimba radical, asa numitii “oameni milestone”. Le multumim pentru rabdare, daruire, empatie, emotie, prezenta si mai ales pentru cel mai important lucru, acela ca ne-au ajutat sa ne descoperim “FATA ORIGINARA”. O povestire asiatica spune ca un sculptor a uimit printr-o statuie a unui elefant. Intrebat cum a reusit a spus “ e simplu , pur si simplu am indepartat bucatile care nu apartineau elefantului”. Elefanul este copilul din noi.   Noi acum suntem mai copii decat am fost inainte , bucati mari de piatra in care inhibitiile, conditionarile, fricile si conformismul nu-l lasau pe copilul din noi sa respire, acum au cazut si suntem liberi si asta e cel mai important castig in viata.

Imi permit sa inchei cu 2 citate din Osho pe care le iubesc si care concluzioneaza tot ce s-a intamplat si se va intampla:   “Nu este nevoie să ştii unde mergi. Nu este nevoie să ştii de ce mergi. Tot ceea ce e nevoie să ştii este faptul că mergi plin de veselie; dacă faci acest lucru, nu poţi greşi.”   “A fi viu înseamnă a avea simţul umorului, a avea o profundă calitate de a iubi şi de a te juca în voie.”   Si da, sunt hotarata sa fiu vie !   Semnat , Alida nebuna

Am pornit! Nu știu exact unde mergem, dar mergem împreună.


Cum a fost? Încărcat – plin până la refuz – plin cu trăiri, plin cu viață.

Toate cele trei luni de curs au dus, inevitabil, către momentul în care Cristi ne-a zis “Gata cu exteriorul, nu mai aveti voie sa ieșiți. Și fără telefoane. Din momentul ăsta sunteți personaje”. Eram în cabină și publicul deja începea să ajungă.

Am avut un mic atac de panică. Îmi venea să mă duc să negociez cu Cristi detaliile încarcerării noastre “Ok, Cristi, am înțeles. E frumos să joci teatru. Am vazut cum e pe scenă, la repetiții, am primit și niște aplauze (din partea colegilor). Gata! Mi-a ajuns. Acum dă-mi drumul de aici până nu mor.”

Dar n-am facut asta. Am inghițit în sec și am respirat adânc și am încercat să îmi explic faptul că exagerez. Cred că am înțeles (deși, o parte din mine încă spera să fie eliberată pentru bună purtare).

Nu pot să explic ce s-a întâmplat în cabină înainte să intrăm. Se auzea o combinație de „Hai că o să fie bine!” – din partea celor mai curajosi, „Acum ce-o fi, o fi” – din partea celor resemnați, bucăți de text – din partea celor panicați și zgomot de pași din partea celor care se plimbau de colo-colo, cu o privire de nebuni (nu spun cine, că se supara Alida).

Apoi a intrat Mihai – cu un zambet calm și luminos – aproape că se auzea un cor de biserică în timp ce pașea el în cabină. M-am calmat instantaneu. Ne-a pupat și ne-a îmbrățișat. Ne-a spus că suntem frumoși și l-am crezut. Apoi a intrat Cristi. Corul bisericesc s-a transformat în Eye of the Tiger. Mi-am adus aminte toată munca de până atunci. Mi-am adus aminte cum ne-am certat, cum ne-am iubit, cum am râs, cum am rămas peste program, cum ne-am încurajat, cum am conspirat, cum ne-am criticat și cum ne-am felicitat. Și mi-am adus aminte și textul și cum mă cheamă și de ce sunt acolo.

Cristi: „Gata, hai!” (însemnând că trebuie să intram) – cel mai complicat moment din scurta mea existență. Vroiam să ies in fugă, dar vroiam să mai rămân acolo măcar puțin. Vroiam să dispară tot publicul care ne aștepta, dar speram să fie cât mai mulți. Vroiam să ies prima, dar vroiam și să mă pierd printre ceilalți, să mă strecor sub bonețica Biancăi și să nu mă vadă nimeni.  Vroiam să-i spun lui Cristi „Te iubesc, dar scapă-mă!”.

Din prestația în sine nu-mi amintesc decat flash-uri. Înainte să ies pe scenă eram într-un fel de transă. N-aveam emoții pentru că nu eram conștientă de ce se întamplă. Vedeam totul ca prin ceață și auzeam ca dintr-o fântână. Știu că fusesem panicată ca n-o să am timp să aranjez decorul în pauza dintre scene. Dar acum eram atât de calmă încât țin minte că i-am zis lui Vasile, care trecea pe lângă mine, „E ok, tu du-te. Mă ocup eu.”

Însă în momentul în care s-a aprins lumina pe scenă am primit o palmă de emoție peste față și m-am trezit. M-am trezit ca Veta, acasă la mine, asteptând un Chiriac care nu mai vine. Aveam de gând să mă culc, să nu-l mai aștept ca proasta. Dar mai stăteam un pic, că poate totuși…

Când s-a terminat scena m-am prabușit în culise. M-au intrebat colegii ce s-a intamplat, dar n-am știut să le spun, le-am spus că sunt bine. Cred că pe scenă am fost într-o sferă mai înaltă și coborârea a fost cam bruscă. Încă n-am învățat să aterizez înapoi în pielea mea.

N-am auzit zgomotele din public. Lumea mi-a zis că publicul a râs și a aplaudat, dar eu nu-l auzeam decât pe minunatul meu Vasile. Abia aștept să văd filmarea, ca să văd ce s-a întâmplat cu adevărat.

Finalul a fost… Finalul a fost al meu. N-o să-l povestesc nimănui, niciodată. Oricum, aplauzele de la final nu sunt o experiență de povestit, ci una de trăit.

Tot ce pot să spun e ca până nu au urcat Cristi și Mihai pe scenă nu mă simțeam întreagă. Însă când au ajuns și ei îmi venea să zic publicului „Da, acum sunt toată aici. Acum puteți să aplaudați.”

****

Ii iubesc pe toti oamenii pe care i-am cunoscut la curs. Nu i-am ales, așa cum îți alegi prietenii. I-am primit fără voia mea, așa cum primești familia. Și nu-i plac în totalitate și mă enerveaza uneori,  așa cum mă enervează și părinții. Dar, la fel cum familia e alături de tine în momente cruciale din existența ta, așa mi-au fost ei alături într-un moment care m-am schimbat ireversibil. Și în procesul schimbării s-au strecurat cumva în ADN-ul meu. Și acum nu pot să ma abțin să-i iubesc.

La fel și cu Mihai și Cristi. Mă enerveaza uneori și nu-i plac. Dar, în același timp, simt o nevoie disperată să-i fac să fie mândri de mine. Și când repet acasă și îmi iese bine, nu ma gândesc la public sau la aplauze, ma gândesc că o să-mi spună Cristi „Bravo, Larisuca!”.

Abia aștept să continuăm, abia aștept să vă revăd!

Larisa Boblea